Emilia şi cercul concentric

Supus unui compte-rendu, romanul lui Camil Petrescu Patul lui Procust se reduce la două poveşti de dragoste „comerciale“ şi aparent clişeizate. Să ne gîndim, de pildă, la istoria tumultuoasă a poetului inadaptat, îndrăgostit de o demimondenă incapabilă să îl înţeleagă şi dornică să profite de naivitatea lui erotică. Pe de o parte, situaţia trezeşte o supărătoare senzaţie de déjà-vu paraliterar (erodata relaţie dintre doi îndrăgostiţi trecuţi prin supliciile unor sentimente impetuoase, dar distrugătoare). Pe de altă parte, montarea poveştii „clişeizate“ într-un cadru narativ elaborat, ce oferă „ş…ţ posibilitatea de a expune nu numai interioritatea povestitorului, ci şi pe cea a altor personaje, respectînd, totuşi, principiul autenticităţii“1, reprezintă o miză „cultă“ a romanului.   Cititorul real va fi tentat să intre în joc cu autorul   Din punctul de vedere al organizării narative, în Patul lui Procust operează două moduri temporale principale: unul pasiv şi unul activ. Chiar dacă primul pare să aibă un rol subsidiar, eliminarea lui din procesul lecturii ar avea ca rezultat evident un text amputat, cu sensuri frînte sau incomplete. Acest prim mod pasiv cuprinde „realitatea“ romanului, fiind spaţiul unde se întîlnesc şi discută personajele manipulate de un Autor nesincer, dar abil, care le determină să îşi […]