Enigmaticul Lewis Carroll și Scrisorile pentru Alice
Lewis CARROLL - Scrisori pentru Alice (1842-1898)
- 16-09-2011
- Nr. 592
-
Ioana IERONIM
- Literatură
- 0 Comentarii
Dacă Lewis Carroll a numit cărțile sale dedicate personajului Alice „un dar al iubirii“, tot un dar al iubirii este, din partea Antoanetei Tănăsescu, recentul volum pe care l-a alcătuit: Lewis Carroll,Scrisori pentru Alice (1842-1898); Opt sau nouă sfaturi înțelepte pentru compunerea scrisorilor (1890), Editura MondoRo, București. Personajul Alice și-a sa Țară a Minunilor au eclipsat de mult, în conștiința culturală a planetei, faima autorului lor. După prima ediție, din 1865, extraordinara poveste a cucerit, exploziv, meridianele. Iar autorul a rămas omul retras, care a locuit pînă la sfîrșitul vieții în aceeași cameră a Colegiului Christ Church – la Universitatea Oxford, unde mai întîi a fost student, iar apoi a predat matematică: Lewis Carroll, pseudonimul anagramatic al lui Charles Lutwidge Dodgson. Cele doar 170 de pagini ale volumului românesc se constituie dintr-un colaj de texte conceput de autoarea ediției în primul rînd ca un mijloc de a contura portretul acestui scriitor atît de original și de a ni-l apropia, prin cercurile concentrice ale creației lui mai puțin cunoscute. După moartea scriitorului în 1898, a ieșit la iveală încet, dar sigur un uriaș continent scufundat al corespondenței scriitorului: 98.721 de scrisori este cifra citată (pe lîngă cele cca 100.000 de scrisori […]