Episodul alb al lui Sorin Ilfoveanu
GALERIE FOTO
- 31-05-2013
- Nr. 675
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Între 16 mai şi 19 iunie 2013, Galeria AnnArt găzduieşte expoziţia Sorin Ilfoveanu: Alb. Publicul poate admira pe simeze 32 de picturi în acrilic pe pînză, realizate în perioada 2012-2013, la care se adaugă 13 desene pe hîrtie. Orizontul de aşteptare al iubitorului de artă a fost depăşit şi de această dată de maestru: în locul figurilor hieratice, bizantiniste, aflate între privitor şi o cortină imaginară trasă în spatele lor, ce exclude tot ceea ce ar fi inutil din punct de vedere iconografic în discursul artistic şi morfologic din compoziţii, Sorin Ilfoveanu atacă peisajul rural cu mijloacele picturii. Tema părea să aparţină în exclusivitate desenului, unui desen exemplar, realizat din suflet şi cu sufletul, mai degrabă decît cu mintea sau cu atît mai puţin cu mîna. Bărbatul, femeia, pisica, păunul, libelula ori taurul au fost abandonate temporar în favoarea peisajului interpretat într-o manieră personală. Dealurile, casele, vegetaţia ori potecile reprezentate, transfigurate în subiect, sînt din Rădeşti, loc în care semnatarul poate certifica faptul că artistul se simte cel mai bine pe pămînt. Deşi o posibilă confruntare a datelor din teren cu lucrările ar stabili că tot ce a reprezentat Sorin Ilfoveanu este conform cu realitatea, marea poveste, echivalentă cu unicitatea […]