Eroizarea generalului Iulian Vlad
- 04-10-2017
- Nr. 892
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 13 Comentarii
În ziua în care Paul Goma împlinea 82 de ani, pe 2 octombrie, fostul șef al Securității, Iulian Vlad, avea parte de encomiastice panegirice. Doar frunzărind presa de luni, 2 octombrie, se poate alcătui, repede, o „antologie a rușinii“, în care Iulian Vlad devenea „un om pentru istorie“. Ofer, spre informare, trei astfel de citate: „Dascăl, militant al mișcărilor de tineret din anii ’40 ai veacului trecut, diplomat în științe juridice, militar de carieră, spirit erudit, familist desăvîrșit, reformator împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României și devotat cauzelor naționale, generalul Iulian N. Vlad a avut imboldul lăuntric și puterea să ia decizii de risc personal extreme, pe care istoria națională și le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real, dovedit prin fapte salvatoare de neam și țară“, (Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al lui Iulian Vlad, în Evenimentul zilei); „Cinste celor care-l apără, cu bunele și relele sale. Rușine celor care-l scuipă acum. Drum lin Generale… Istoria, deși e făcută e învingători, îți va da dreptate! Chiar cu prețul umilinței și al tăcerii ai salvat o Țară!“ (Florian Bichir, în Evenimentul zilei); „Eu sper ca măcar de astăzi istoria să-l evoce chiar așa cum a […]
Tendinta asta de a spune ca securitatea nu a fost asa rea si oameni ca gen. Vlad au fost in fapt niste eroi, pleaca tot de la aceste vechi structuri. Nu trebuie sa picam in plasa.
Este socant insa ca presa e mai degraba favorabila acestei spalari a securitatii din ultimii ani
Dezgustatoare aceasta eroizare a unui exponent al terorismului de stat
comunisto-ceausist ! Penibile lichele …
E vremea istoricilor specializati in istorie contemporana si, in antiteza sa analizeze doi reprezentanti:
cel din 1989 si cel din 2016!
Primul a ajuns la Judecata Suprema iar celalalt este un tanar pensionar de 45 de ani.
Verificati nr. de lucrari secrete(t.o., filaj,masuri S) ,din deceniul 1979-1989 si comparati-l cu cel din deceniul 2007-2017.
Statistica va va spune multe lucruri!
Verificati cum lucra fostul DSS in perioada mentionata si cum a lucrat institutia reprezentata de tanarul pensionar.
Despre violarea Constitutiei se pot spune multe.
Am fost un si nu vreau sa trag concluzii intrucat as fi acuzat de subiectivism!
şi fie vorba între noi,
NU Există Nicăieri,
verbul : A Eroiza !
Domnule Mircea Ordean,
Unde aţi învăţat că „avem voie să eroizăm pe cine vrem” ?
Care „voi” ? Care „noi” ?
Cine v-a băgat în cap un glonte-atît de mare şi otrăvit „agnostic”
încît în „mintea” dvs. Aveţi Voie să eroizaţi Marii Criminali
şi Ordurile cele mai abominabile ai/ale Lumii omeneşti
sau Marii Gînditori ai celei mai criminale ideologii a omenirii din toate timpurile,
ideologia comunistă ?
Dl. Ordean, ştiaţi că a-l eroiza pe Hitler se plăteşte grav şi după legi bine gîndite, este interzis ?
Dar a-i eroiza pe marii gînditori şi criminali Comunişti ai ideologiei Comuniste CRIMINALĂ, NU ?!? DELOC ?!?
Dl. Ordean, cred că aveţi gîndirea precum numele vă este,
mult profund şi foarte bine clar predestinat.
Dl. Ordean oare ştiţi cumva că
toţi am fost la început copii,
dar nu toţi am devenit BESTIILE cele mai abominabile ale omenirii ?
Cu siguranţă Habar Nu aveţi toate astea,
ci doar
„aveţi voie ceea ce vreţi, cu cine şi pe cine”
şi-atunci pentru că aţi fost copil de la ţară
aveţi voie şi toate drepturile SĂ ASASINAŢI, Torturaţi, distrugeţi, şi să furaţi,
Şi încă şi azi !
Da, dl.Ordean, aveţi „dreptate”, căci ea a devenit demult,
prin crime şi „crime” permanente
numai A VOASTRĂ !
E ciudat ca saptamana trecuta Vlad Iulian era mare erou-mare si o saptamana mai tarziu a devenit asasin securist! Iliescu era tatucul „revolutiei” din 1989 si dupa acea a comandat mineriada care a tras in studenti. Acum presedinte de „onoare” a PSD-ului. In schimb Pacepa care a defectat e considerat tradator. Nu prea inteleg scara de valori in politica romana.
Domnule Mircea Ordean, va spune ceva numele lui Gheorghe Ursu, ati auzit de revolta muncitorilor de la Brasov? A fost implicat generalul Iulian Vlad, ca sef al Securitatii.
De Doina Cornea ati auzit? Stitid
de securistii care o filau, anchetau? Tot generalul Iulian Vlad era si atunci seful Securitatii!
Stiti de arestarea lui Gabriel Andreescu si de domiciliul obligatoriu, impus la Buzau, unde erau microfoane in fiecare camera! Tot Iulian Vlad era si atunci seful Securitatii!
Vai, ce lacrimogen sunteti, cum se faceau copiii de la tara securisti… Chiar asa?
Auzi, domnule Ordean, copiii de la tara, carora le placea sa invete, doreau sa se faca invatatori si profesori. Unii, reuseau. Era o profesie nobila in comunism, sa fii invatator, sa fii profesor, iar copiii de la tara asta isi doreau cel mai mult.
Erau putine locuri la admiterea la facultate, multi se multumeau cu scoala profesionala.
Securitatea era blamata si la sate, mai ales acolo, sa nu uitam ce executii groaznice se faceau in anii 50 impotriva taranilor care nu doreau sa renunte la pamant.
Matale, domnu Ordean, poti sa iubesti Securitatea si pe Iuliuan Vlad… dar nu vinde gogosi cu copiii de tarani care doreau sa se faca securisti.
Da, domnu’ Ordean, de Paul Goma ai auzit? De cartea lui ” Culoarea curcubeului ’77” ai auzit? Poate ar trebui s-o citesti ca sa afli cum se comporta Securitatea.
PS La 27 de ani de la inlaturarea lui Ceausescu, Securitatea devine „bun national”! Iar sefii Securitatii sunt considerati „patrioti”, „bun romani”. Pe ce lume traim?
O lume in care calaii sunt ovationati in piata publica. Sinistre vremuri, triste moravuri.
Apropo de eroizare.
Avem dreptul a eroiza pe cine dorim.
O să spuneți aici, precum în articol mai sus de altfel, că ce ticăloși se află X si Y.
Din ce-am observat eu, ultimele remarci (cu ticăloșia) funcționează / sînt emise cînd ne aflăm în mediu favorabil. De pildă al revistei de față, eventual cînd un așa condei e invitat la comilitonii întru idei de la vreo revistă 22.
E mai greu să te duci cu așa afirmații la susținătorii (cei blamați) ai generalului Vlad.
Eventual a unuia ca mine, de felu-i ‘mijlocaș’..
Pornind de la decesul generalului Vlad.
Iar subsemnatul lecturînd zilele acestea despre perioada comunistă.
.
Te afli om.Și doritor a trăi mai bine.
.
Ba ești și la debutul tinereții, cînd firea te îndeamnă a sui cît mai sus.
Totodată, ești om de la țară. Mai exact provincia (cu străfunduri ale sale) din anii 40-50.
Tare ți-ar plăcea să scapi de nenorocirile mediului de baștină. În paralel, comuniștii susură despre raiul lor cel viitor. Unul nu în cer, și despre care orînduirea anterioară nu se obosise nici măcar a promite.
.
În paralel există o mașinărie a istoriei.
Mai exact situația aceea a României mijlocului de veac 20.
Cu dușmănii.
Cu viață a omului care face cît patru cepe degerate.
.
Ești pe-acolo…
.
Eziți mult, în a înota contra curentului?
.
.
Am mai spus că pe-aici că poate mi-i ușor a glosa precum aici, cît nu am fost eu, ori avut prin familie, victime însîngerate ale comunismului.
Dar poate tot e de spus, precum aici…
.
Știu că îndemn totodată, prin așa meditații, la desființarea ideii de vinovăție.
Dar, pînă la urmă, excesul meu contrabalansează un altul. Al celor care văd lucrurile precum aici:
https://dev.observatorcultural.ro/articol/eroizarea-generalului-iulian-vlad/
Or nu cred că-i treabă, a scăpa de dracul, dar a da de tat-su…
.
Hm…
Oare scrise ca ale mele, mai exact cele din paragraf următor, intră în categoria cultură?
Privesc ochii lui I. Vlad și mă întreb cum va fi arătat în copilărie, umblînd pe ulița-i sătească?
Sînt convins că fiecare purtăm o mască, dar ea ni-i deja în carne. Deci, dincolo de ce va fi nutrit freudian, era cu ochi în jos.
Tendința nu-i dispare foarte mult nici cînd i se află pe umăr trei stele de general.
.
.
Nu cer să pupați fruntea ultimului șef al Securității.
Doar a privi din unghiuri diverse, către dînsul.
.
Cunosc, în paralel, că mulții nu pot ori nu vor a privi astfel.
Căci s-ar duce naibii acea plăcere imensă, de-a găsi mari vinovați prin jur (ce ascunde asta putem discuta…)
La moartea torţionar-criminalului Iulian Vlad
înghesuială mare de ambele părţi.
Dar cînd AnaMaria GOMA, soţia, nevasta, prietena, susţinătoarea lui PAUL GOMA
şi una dintre cele mai curajoase femei din România a murit ( recent !)
cine a scris măcar cîteva vorbe ?
NIMENI !
„Observator Cultural” ? DELOC !
Dar despre ceilalţi luptători şi rezistenţi înpotriva Terorilor Comuniste şi Post-Comuniste
De cîte ori se scrie în pressa românească intelectuală şi mai ales pe-aici ?
Atît de PUŢIN infim, încît DELOC !
Păi nu doar şi din acest motiv „eroii noştri” ai LOR
Sînt, vor rămîne, şi vor fi veşnic, criminalii şi torţionari comunişti şi post-comunişti din toate momentele istoriei.
Pressa intelectuală ştie Ce Face !
Nu e nimic de care trebuie sa ne mai miram in tara noastra in anul de gratie 2017.
Cand un Adrian Paunescu, un Corneliu Vadim Tudor sunt inmormantati cu onoruri militare, iar cei care au avut de suferit dupa urma securitatii sunt ignorati sau, mai multi sunt deja uitati. Corneliu Coposu, Ion Ratiu.
Cand se sarbatoreste ,, Ziua veteranilor de razboi” la 29 aprilie, zi consacrata prin lege, cati dinre parlamentari sau senatori au amintit maca in ,,plen”sau s-a scris un cuvant in vreo revista sau ziar, ori pe la televiziunea romana, pentru ca celelalte nu realizeaza ,, rating” cu astfel de stiri. Nici macar in ,, Evenimentul zilei.”
Cat priveste domnul Florin Bichir, m-am lamurit. Domnia sa il ,, eroizeaza” pe generalul Platon Chirnoaga cel care , dupa ve a tradat pe Tisa si ajuns in lagar in Germania a preluat comanda ,, armatei , romane” si a fost ministrul apararii in guvernul Hooria Sima, seful legionarilor din exil.
Imi imaginez ce inmormantare cu onoruri militare va avea Ion Iliescu. Sper sa-mi ajute Cel de Sus s-o vad si p-asta.
Si o mica dovada de perpetuare a targului kaghebisti-securisti pana azi: NIMENI nu a intrebat de sanatate „catargele” securitatii care impanzeau centrul Bucurestiului si drumul ceausestilor pana la Snagov plasati atat pe acoperisuri cat si in apartamentele securitatii de la etajele blocurilor. „Catargele” astea erau dotate nu numai cu binocluri inclusiv in infrarosu dar mai ales cu armament perfectionat cu luneta si munitie nelimitata. Sunt cunoscuti cu grad, nume si prenume dar si cu ce armament si munitie aveau in dotare in 21 decembrie 1989 dar si cand l-au predat dupa Craciun, iar apartamentele pe care le foloseau asisderea. Repet, NIMENI nu s-a aratat interesat sa „discute” cu acesti indivizi. Cand vezi ce gunoaie umane conduc Romania („opozitia” included) intelegi de ce.
Da, jegoasa comportarea unor lichele ca gusa si bichir. Intr-adevar in decembrie 1989 s-au ciocnit pentru putere doua tabere: cea kaghebista a lui Iliescu la care s-a atasat (oare de ce?) Stanculescu tragand dupa el si armata si cea securist-ceausista zisa „patriotica’ a lui iulian vlad si stefan gusa. Vazand ca puterea parea sa ajunga la Iliescu&Stanculescu in dupa-masa de 22 decembrie vlad si gusa au activat planul ZZZ punand unitatile de gherila urbana dotate si cu simulatoare sa provoace haos si sa-i impiedice pe oamenii lui Iliescu sa se consolideze fortandu-i sa imparta puterea. Asta au si facut dupa executarea ceausestilor asa ca Romania sufera si astazi datorita pactului kaghebist-securisti „patrioti”. Din pacate intr-o tzara in care securitatea avea pana si „agentura de strada” iar in intreprinderi si institutii „incadrarea informativa” era de la 1/10 pana la 1/3 in sectoare vitale – de exemplu cel nuclear – e imposibil de facut ceva pozitiv pana nu dispar generatiile nascute inainte de 1980.