Eşecul MRU şi guvernul de tranziţie spre alegeri
- 04-05-2012
- Nr. 622
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 8 Comentarii
Avem guvern! Pe 1 mai, premierul desemnat Victor Ponta a anunţat lista miniştrilor Cabinetului pe care îl va conduce, dacă va obţine votul de învestitură din Parlament. Sînt şi cîteva surprize, cea mai mare – desemnarea Corinei Dumitrescu în funcţia de ministru al Educaţiei. Doamna Corina Dumitrescu este rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir“ – universitate la care predau, printre alţii, şi Elena Udrea, şi Rodica Stănoiu – şi a fost validată şi ca reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, o situaţie care a fost reclamată ca incompatibilă (şi demnitar, şi reprezentant al societăţii civile, şi rector de universitate). Facem precizarea că Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ a avut destule probleme cu acreditarea unor masterate, dar, una peste alta, doamna Corina Dumitrescu a reuşit – vorba lui Victor Ponta – să performeze în carieră, împreună cu universitatea unde este rector. Apariţia Corinei Dumitrescu drept ministru al Educaţiei s-a produs şi ca urmare a trecerii lui Andrei Marga (un favorit la Educaţie) în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, post în care se vehicula numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta n-a mai obţinut nici o funcţie în guvernul Ponta, în schimb, îl avem ca vicepremier pe Florin Georgescu, detaşat de la […]
Acum,mingea este la noi, cei de pe margine,cei care avem a face o alegere intre ei. Poporul roman,va hotara.Acest popor stie sa citeasca mesajele,codurile,comportamentele potentatilor . Evident atata timp cat nu s-au scarbit,gandind ,,Toti o apa si-un pamant”
D-na Marina , cred ca ultimele noutati legate de componenta noului guvern , ne-au impacat intr-o oarecare masura: doamna Corina Dumitrescu a fost inlocuita.Din presa , am aflat ca girantul d-nei C.D.este Robert Deutsch , care , la randul sau , a beneficiat ce garantia Partidului Comunist Bolsevic al URSS si nomenclatura din Romania.Acest R.D.s-a casatorit cu fiica ilegalistului Dumitru Petrescu, a facut studiile la Moscova , devenind specialist in doctrina bolsevica.Acum este ia SUA.Impreuna cu Cristian Lazarovici , roman americanizat ,a pus la punct escrocheria Megapower din anii ’90 , in care au fost implicati destul de serios Petre Roman si Theodor Stolojan. Baietii s-au despartit , iar cu acest prilej au inceput sa-si arunce reciproc acuze privind jaful din Romania , ca celalalt a furat mai mult.
Va respect simpatia pentru un politician sau altul , insa nu uitati ca sotia (medic , pare-mi-se anestezist) a lui MRU , gratie pozitiei sotului , a incasat sume foarte consistente de la OMV. Sa nu spuneti ca ele s-au datorat calitatilor profesionale deosebite ale doamnei.Despre P.Roman sau Th.Stolojan ce sa mai vorbim?Avioanele importate din Franta sau ALRO Slatina nu va spun nimc?Cat despre mitocan , poate ca stie ce e bine pentru Romanica , dar face exact pe dos. Ce e bine face numai pentru el si familia lui. Chiar sunteti de acord cu un presedinte care bea cot la cot atat cu G.Becali , cat si cu baragladinele ca Bercea Mondialul?De fratele Mircica , sau de fetitele Eba si notarita ati uitat?
vorbeste romana la modul „nimenea”.
D-le Van kiparos, mitocanul Basescu are mai mult instinct pentru ce e bine pentru Romania decit hahalerele pro-ruse Crin si Micul Titulescu. Dl. Ungureanu nu petrece nici la Monte Carlo cu banii d-lui Sova (alt ajuns), nici nu face afaceri cu statul. Nici dvs. fie ca va considerati doritor de politica, fie ca nu, n-ati fi putut refuza, decit cu mare greutate, o invitatie la a fi prim ministru. Nu-l puteti acuza ca a acceptat . Si da, ma astept de la Dl. Simonca la mult mai multa obiectivitate.
1)D-le care postati sub numele \”nea marin\” , va rog sa scrieti normal , ca toti ceilalti . Sunteti foarte obositor cu incercarile de a transpune in scris oarece dialecte. Ca va vedeti foarte spiritual este treaba domniei voastre , dar nu cred ca aici este locul de a ne incerca asemenea cochetarii , sa le zicem literare , chiar daca revista de fata se inscrie intr-un anumit domeniu.
2)Daca dl. Simonca ar fi deplans cu rauri de lacrimi caderea lui MRU, sau in ton cu hahaiala locatarului de la Cotroceni ar mai fi fost catalogat ca scrie pro domo? Faptul ca Romania are cel mai ridicat procent de analfabeti din Europa (dupa unele statistici , care pot fi si indoielnice) , nu inseamna ca un absolvent , fie chiar si al Oxfordului,este marea mandrie a natiei si sa-i atribuim un calificativ de salvator al patriei.Valori indubitabile ale culturii noastre au cam esuat in politica.Chiar si guvernul Iorga a pus dascalimea la post fortat , cu tot enciclopedismul istoricului. Nici Goga nu a stat prea mult in fotoliul de premier. Unii au mai si dat ortul popii ,dupa ce i-a pus naiba sa se apuce de politica , printre ei si Traian Lalescu.
Oare un redactor trebuie sa scrie dintr-un incubator asocial , un turn de fildes , cocotat undeva in nori si documentandu-se cu Humboldt ?Faptul ca d-na propusa pentru Ministerul Educatiei a avut probleme cu CV-ul personal este profund regretabil , de tehnoredactarea documentului ocupandu-se altcineva, corect fiind sa si-l scrie personal. Ei , o mica ragaiala de ajunsi!Personal , nu-l regret nici pe Boc , nici pe MRU , pentru ca au fost si raman slugile lui basescu si camarilei sale.Astept debarcarea vaporeanului si cazarea lui gratuita , plus tinuta cu dungi verticale , in apatramentul lasat liber de Miron Cozma.
pe linga acuzele lipsite de obiectivitate, in ton cu noua tendinta politica, din pacate, a revistei, se pare ca va deranjeaza, pe buna dreptate, ca madama respectiva si-a scris StanDford (daca asa o fi…), dar se pare ca un om cu studii la Oxford , pe bune si nu in calitate de fiu de dictator, deranjeaza mai mult decit un analfabet.
dar asa cum o femeie frumoasa nu tolereaza o alta femeie frumoasa decit daca e desteapta, asa un barbat destept nu tolereaza un alt barbat destept decit…la asta ar trebui sa va raspundeti Dvs. Domnule Simonca care scrieti, cu tot respectul, pro domo.
ca *io* v-o *spusei/scrisei* mai tomna saptamana trecuta (au, acu\’ v-o doua saptamani)?
Ca, v-o spusei: ca \”al mai cinstit\” govern e da doua lulele?
Hai, dat\’ in *mine* p-acilea, baetz\’…
Numa\’ bine,
Nea Marin
P.S. E trist ca o scriu *chiar asha*: da\’ o *scriu*, ca piticu\’ *asta* de Titulescu ne promise, n-asha? Nu ca n-ar fi *altzii* chiar *pitici*, ca *tatzi* ne promite mare &cu sarea…Vorba aia, a lu\’ Marin preda: \”Tu\’va muma-n kur la tatz\’ \”…
Nu va *e* chiar *rushine*? Chiar *asha* \’cepetz\’?
Numa\’ bine , tuturor cetitorilor,
Nea Marin
Revin astazi cu un PS (articolul de mai sus a fost incredintat editiei print marti noapte, fiind reprodus ca atare in editia on-line).
Desemnarea Corinei Dumitrescu in functia de ministru al Educatiei nu este doar o surpriza neplacuta, ci de-a dreptul o gafa. Cu greseli de gramatica in CV, dar, mai ales, cu false informatii despre „studii” la „Stan(d)ford”, Corina Dumitrescu ar trebui retrasa de pe lista ministrilor nominalizati. Nimic n-o indreptateste/ recomanda sa fie ministru al Educatiei (nici CV-ul, nici studiile – unde trece informatii false -, nici postura de rector la o universitate cu mari probleme de acreditare…). Demnitatea de ministru al Educatiei presupune pricepere, profesionalism, un CV impecabil, o viziune asupra educatiei; Corina Dumitrescu cred ca a fost „parasutata” in acel minister, fara sa ofere garantii de probitate profesionala.