Eseuri si amintiri

Gabriel LIICEANU Declaratie de iubire Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, 176 p., f.p. Prelungindu-si, s-ar zice, cu voluptate epicureica „cearta“ cu filozofia de sistem, Gabriel Liiceanu se abandoneaza, in ultima sa carte, Declaratie de iubire, bucuriei de a construi – speculativ si interpretativ –, din notatii cu iz memorialistic, nostalgic si din reflectii (triste, amare sau pur si simplu stoice) asupra istoriei recente, un „scenariu“ de fabula mistica, de parabola subtil filozofica. Gindul eseistului oscileaza astfel, continuu si firesc, intre insula familiara, umana a accidentalului si imperiul geometriza(n)t al abstractiunilor, al Ideii intrupate in Istorie, intre intimitatea protectoare a prieteniei si imperativele „agorei“, pe care si le asuma intr-o pornire de interiorizare a lumii prin iubire. In Declaratie de iubire regasim aceeasi tendinta de a argumenta prin narativitate, prin anecdotica sentimentala prezenta dominatoare a Ideii, aceeasi dorinta de a inalta umilul (dar fascinantul) univers cotidian la rangul exponentialului, al exemplaritatii, dorinta ce insufletea, cu aproape doua decenii in urma, discursul Jurnalului de la Paltinis sau al Epistolarului. Intilnirile providentiale cu Noica ori cu Cioran, cu Sebastian sau cu Henri Wald, cu Andrei Plesu sau Horia Bernea, cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, rememorate dintr-o perspectiva „autenticista“ si romanesca, sint prinse in […]