Eu si opera

Pe la vreo 50 de ani, intretin pentru vreo citiva ani o relatie amoroasa extraconjugala cu opera. Relatia este furtunoasa, fulminanta, (D’ale) carnavalesca, aproape fiecare episod se termina cu usi sparte, trintite. (Nu dati la oglinzi ca sint cu chirie – striga directorii de teatru.) La Aix en Provence – Mita Baston – Blegen (Mizza-soprana) cu sticluta de vitrion in mina, pe treptele Jet-ului, ameninta „Am sa-ti torn o revolutie, da, o revolutie… sa ma pomenesti“ – si ia primul avion spre Miami –, iar eu dau o declaratie in Universul, reprodusa si in Vocea patriotului national, ca nu recunosc copilul, care mi se atribuie. La Avignon, ma pun de-a curmezisul portii medievale, de la Cloitre des Célestins, sa impiedic publicul intirziat sa intre. Radical ca Lache, crucificat pe poarta, imi apar teoria, „timpului-metafizic“, „timpu- lui-lumina“ si nu ingadui nici o secunda de intirziere publicului. (pag.65) (E adevarat ca in contractul meu de nebun e trecuta o asemenea clauza.) „Ia sa stie dumnealor ca este aici o justitie…“ Publicului intirziat i se filfiie de justitia mea, bate cu pietre in poarta metalica. La Cardiff, pentru Carmen, Kees Bakels (dirijorul) si cu mine coborim din tren, la o distanta de o […]