Europarlamentarele, acciza şi cei 528
- 02-04-2014
- Nr. 717
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
Sînt cele trei teme pe care le consider importante şi despre care aş vrea să avansez cîteva observaţii şi comentarii. Voi începe în ordine inversă, pentru că este vorba despre viaţă şi moarte. Sub presiunea timpului. 528 de militanţi pro-Morsi – cel ales preşedinte al Egiptului, prin alegeri democratice, mă rog, cît se poate în jurul Mediteranei şi în sudul Europei, după eliminarea lui Hosni Mubarak de pe scena politică – au fost condamnaţi la moarte de către un tribunal din Cairo. Într-un Egipt în care puterea a fost preluată printr-o lovitură de stat „populistă“, după aprecierea ziariştilor de la Libération. Care apreciază că „l’Executive utilise fréquent le pouvoir judiciare pour reprimer les dissidents politiques“. Schimbînd ce e de schimbat, parcă am mai văzut/auzit/trăit situaţii din acestea. Passons. Anul trecut, militarii l-au dat jos printr-o lovitură de stat pe noul conducător al ţării, militant al Frăţiilor Musulmane, ajuns la putere cu un masiv sprijin – id est, vot popular. Sigur că este un conflict deschis între militanţii şi susţinătorii Frăţiilor Musulmane şi cetăţenii cu opţiuni europene şi democratice. Şi asta s-a întîmplat nu doar în Egipt, după aşa-numita Primăvară Arabă care a dărîmat multe dintre dictaturile ce deţineau puterea în […]