Exilul, între biografie şi destin
Radu Jörgensen - Se respinge
- 02-03-2012
- Nr. 614
-
Cristina ISPAS
- Literatură
- 0 Comentarii
Un moment prielnic şi-a ales Radu Jörgensen (alias Radu Georgescu, scriitor, traducător, publicist şi matematician român care a făcut parte din primul val al emigraţiei româneşti de la începutul anilor ’90, trăind o vreme în Suedia, iar din 2003 în SUA), pentru a-şi reedita romanul de debut, Clovnul din lemn de gutui (apărut la Editura Nemira, în 1998), într-o variantă revăzută şi adăugită şi cu titlul schimbat: Se respinge. În timp ce prima ediţie apărea într-un climat sociopolitic prea puţin favorabil, pe fondul unui cam pompos numit proces al revizuirilor care, deşi recupera febril exilul, nu lua în calcul şi perioada imediat postcomunistă, cea de-a doua ediţie se bucură în sfîrşit de o conjunctură avantajoasă. Urgenţele s-au mai schimbat în decursul celor două decade cîte au trecut de la revoluţia din decembrie 1989, inclusiv elitele anticomuniste, foarte populare în anii ’90, încetînd între timp să mai convingă cu un discurs fad, redundant, la fel cum efortul depus pentru „sanctificarea“ unor exilaţi celebri, precum Eliade sau Cioran, a mai scăzut în intensitate. Lăsînd însă la o parte segmentul de timp care depăşea uşor bornele fixate de obsesiile momentului, e posibil ca la momentul apariţiei primei ediţii să fi persistat […]