Exilul pe înţelesul tuturor

Componenta confesivă şi memorialistică ce părea să fi pierdut poziţia dominantă în literatura şi cultura românească în ultimul deceniu (în favoarea prozei) redevine importantă. Unele dintre cele mai substanţiale titluri ale ultimilor ani editoriali sînt din această arie, declarat non-ficţională, dar pe alocuri ficţionalizată. Există o dorinţă a memorialistului de a-şi face singur dreptate, răzbunînd prin capitole de carte umilinţe reale şi imaginare, întîrzieri biografice şi decalaje profesionale; şi această „dreptate“ se face adesea pe seama imaginii colegilor săi de breaslă şi sistem literar. Ei reprezintă trecutul problematic, cu apăsarea lui, cu presiunea strivitoare pusă pe umerii fragili ai singurului opozant, rezistent, disident (pe scurt, martir), iar mărturia acestuia va aduce la cunoştinţă generaţiei noi de cititori compromisurile vechi şi eroismul autorului-personaj. Un filtru de subiectivitate şi un ecran de vanitate fac aproape inutile asemenea „mărturii“ – sub raport documentar şi în perspectivă istoriografică. Nu vom afla aproape nimic despre contextul istoric, social, politic traversat de memorialist, întrucît acesta are un demers autocentrat specific, de fapt, jurnalului. Gradul de interes al unor asemenea opuri memorialistice în care memoria pare să fi reţinut numai importanţa acţiunilor proprii nu este dat de radiografierea ori măcar punctarea intervalului istoric, ci tocmai de distorsiunea […]