FANTASY & SCIENCE FICTION. Kalusia, o poveste
- 31-07-2008
- Nr. 434
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 4 Comentarii
Pînă cu cîteva luni în urmă, n-am cunoscut-o pe Mihaela Cogălniceanu. Am întîlnit-o la un cenaclu, unde venise să ne anunţe iminenta apariţie a unui roman. Văd că de la o vreme încep să apară scriitori care sar peste etapa publicării de povestiri în reviste, trec nonşalant peste construirea unui orizont de aşteptare şi ies pe piaţă direct cu romanul. George Lazăr şi Ciprian Mitoceanu sînt alte două exemple în acest sens. Mihaela Cogălniceanu a debutat cu romanul Kalusia (Editura Tracus Arte, în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Bucureşti). A avut şi o lansare oficială, la Muzeul Literaturii Române, unde au vorbit despre carte Iolanda Malamen şi Ioan Groşan. Ce ştiam despre roman înainte să-l citesc? Că este un roman fantasy, că „Să încerci, în plin modernism, să valorifici structurile basmului, aşa cum le-au decelat V. Propp şi, în Estetica basmului, G. Călinescu, iată o întreprindere epică pe cît de fascinantă, pe atît de riscantă. Un risc pe care şi-l asumă, lucidă, Mihaela Cogălniceanu, în romanul său Kalusia“ (Ioan Groşan). Acum, după ce l-am citit, încă mai caut elementele fantasy – lumile fabuloase, creaturile extraordinare, magia, mai ales magia – şi nu le prea găsesc. În afară de ursitoarea care […]
Basmul e ca \\\’Tiganiada\\\’; se gaseste in tot ce ne inconjoara. Si politicienii prolifereaza tot basme; si o tiganiada continua.
e o poveste totusi? ca eu nu am gasit cartea. si daca e o poveste asa cum spune autorul articolului ce e cu toate comentariile astea? si apropo, mai exista si scriitori de povesti ca eu nu citesc decat proza misogina cu puternic iz de pornografie in ultima vreme. orice carte cumpar peste asta dau. hai ca sunt curioasa sa o citesc si eu.
Cele mai multe carti proaste se publica prin sponsorizari neoficiale, menite sa plateasca, la negru, un serviciu. Vezi celebrul caz Marco Bela! In science fiction, e la fel. ‘Kalusia’ nici nu are legatura cu SF-ul; e un basm lesinat.
Ma intreb si eu, ca prostu’: de ce este nevoie ca sa ti se publice un roman cu „minusuri”? Pile, relatii, spaga? Si de ce publica editurile astfel de romane? Au bani de aruncat? Sau autorul e cel care suporta cheltuielile?