FANTASY & SCIENCE FICTION. La călimară!

  • Recomandă articolul
La 10 martie s-au împlinit șapte ani de cînd există rubrica Fantasy & Science Fiction înObservator cultural. Sînt cei șapte magnifici ai mei, cele șapte păcate, cei șapte ani în Tibet, isprava mea de croitoraș viteaz al vorbelor. Sînt șapte ani, circa 335 de articole, anchete și interviuri (nu, nu le-am numărat, dar pot aproxima), mulți prieteni noi, destui neprieteni, bucurii, tristeți, mîhniri. Am scris despre sefeul românesc și despre cel străin, am scris despre scandaluri – pe unele le-am stîrnit, deși nu le-am dorit niciodată (și am văzut, cu ocazia asta, că „voi scandal“ este un hobby al nației, articolele cu pricina avînd cele mai multe comentarii), am scris despre prieteni și mai puțin prieteni, încercînd să-mi expun părerile, indiferent care au fost ele (fie și mai puțin blînde cu prietenii sau binevoitoare cu neprietenii), dar măcar mi le-am asumat, mi-am pus semnătura sub ele. Cîteva subiecte pe care le-am abordat, ba chiar de mai multe ori, și despre care aș vorbi oricînd au fost: e ușor să publici SF în România, ne aflăm într-o perioadă fastă, tinerii scriitori au mare noroc să trăiască și să-și desfășoare activitatea acum; scriitorul român să nu se mai mire că nu poate […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.