FANTASY & SCIENCE FICTION. Noutăţi la Bookfest 2008

  • Recomandă articolul
În perioada 4-8 iunie, va avea loc un nou tîrg de carte. Nu vor lipsi titlurile F&SF, cu atît mai mult cu cît numărul editurilor care publică astfel de literatură este în continuă creştere. În afara celor trei edituri care au colecţii specializate (Nemira, Tritonic şi Millennium Press) sînt de remarcat contribuţiile în domeniu aduse de Corint Jr. şi RAO, dar şi publicarea unor volume de gen la edituri ca Polirom sau Humanitas. Notabilă este şi apariţia unei noi edituri, Bastion, care îşi propune nu mai puţin de trei colecţii în care vor apărea cărţi F&SF. Am solicitat informaţii despre noutăţile în domeniu departamentelor de PR de la aceste edituri şi iată ce am aflat:   Nemira va avea un singur titlu nou în zilele tîrgului, volumul trei al antologiilor lui Gardner Dozois (traduceri de Silviu Genescu, Roxana Brînceanu, Laura Bocancios, Gabriel Stoian, Antuza Genescu, Ana-Veronica Mircea). Acesta va conţine prima jumătate a volumului The Year’s Best Science Fiction, 22nd Collection (2005), votat de cititorii revistei Locus drept cea mai bună antologie SF a anului 2005. Cele 15 povestiri au primit cinci nominalizări la premiile Nebula şi două nominalizări la premiile Hugo; zece dintre ele au apărut în topul primelor 30 de povestiri ale anului […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }