FANTASY & SCIENCE FICTION. Proză on-line
- 10-09-2008
- Nr. 440
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 0 Comentarii
Spuneam cîndva, într-un articol adresat în primul rînd scriitorilor aflaţi la început de drum, că nu orice forum sau site pe care-şi publică textele este locul potrivit. Acea publicare le poate bloca mai tîrziu accesul (cu acelaşi text) în reviste – fie on-line, fie pe hîrtie. O astfel de publicare nu poate fi trecută în fişa bibliografică personală. Articolul a stîrnit protestele unora, care mi-au reproşat că mă pun în calea afirmării lor. Ca editor, am refuzat texte care au apărut, în prealabil, pe astfel de suport sau, dacă am acceptat textele, le-am cerut autorilor să le scoată de pe forumurile respective. Înţeleg nerăbdarea debutantului de a-şi face cunoscută literatura pe care o scrie. Mai ales în condiţiile în care nici nu există suficiente reviste cărora să le trimită producţiile. Dar puţină grijă pentru viitoarea carieră nu strică. Şi nici puţintică răbdare. Mai devreme sau mai tîrziu, o proză bună îşi va găsi publicaţia care s-o aducă în faţa cititorilor. Alta e situaţia scriitorilor consacraţi. Da, ei îşi pot permite să posteze povestiri sau romane în lucru pe Net, în locuri neinstituţionalizate. De obicei, o fac pe blogurile personale. Deosebirea dintre aceste două situaţii este că scriitorul consacrat îşi […]