FANTASY & SCIENCE FICTION. Sfirsitul uceniciei. Marian Coman
- 23-06-2005
- Nr. 274
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 0 Comentarii
AtelierKult.com, despre care am mai vorbit, organizeaza din cind in cind cite un concurs (cu premii in bani!). Ultimul tocmai s-a incheiat, iar cistigatorul este Marian Coman, pentru povestirea Decablat. Marian Coman s-a nascut la Mangalia in 1977. Este absolvent al Facultatii de Psihologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii „Petre Andrei“ din Iasi. Ziarist, a lucrat la mai multe ziare din Braila si Galati, iar in prezent ocupa functia de redactor-sef adjunct la cotidianul Obiectiv – Vocea Brailei, unde realizeaza un supliment SF saptaminal, Literatura si artele imaginarului. A obtinut, pentru el, Premiul Romcon (Coventia Nationala de SF) la sectiunea Mass-media in 2004. A mai avut antecedente, realizind, tot saptaminal, suplimentul Monitorul SF. Am insistat putin asupra acestui lucru pentru ca sint putini cei care, in Romania, au reusit sa faca suplimente a caror viata sa se numere in ani. Ca scriitor, Marian Coman a cistigat numeroase premii, a publicat in antologiile Romania SF 2001 (ProLogos, 2001), Quasar 001 (Media Tech, 2001), Noesis (Societatea Culturala Noesis, 2002 – in format electronic), Liternet 2002, vol. 3 (Liternet, 2002 – in format electronic), Alte lumi, alte legende (Media Tech, 2002). N-ar trebui omisa din biografia lui activitatea in slujba dezvoltarii SF-ului. […]