FANTASY & SCIENCE FICTION. Vremea lui Marian Truţă

Cineva spunea că, într-un volum de povestiri, dacă nu ai indicaţii privind ordinea citirii, poţi să citeşti pe sărite. Şi-atunci de ce le-o mai fi pus autorul în acea ordine? Eu, cititor disciplinat, am citit povestirile din volumul Vremea renunţării de Marian Truţă (Bastion, 2008) în ordinea în care au fost tipărite. Iată cîteva dintre ele: Vînătoare de cîrtiţe. Scrisă bine, dar cam simbolică. E genul de text în care autorul nu spune tot ce are în cap, în care părţile de poveste nespuse par a fi mai importante decît cele spuse, dar rămîn ascunse, nescrise, în care aruncă sugestii peste sugestii, pe care cititorul ar trebui să le decripteze pentru ca apoi să aibă la ce se gîndi. De obicei, nu se întîmplă aşa, cititorul rămîne nelămurit şi trece mai departe.   De ce cad îngerii. Un înger prăbuşit în curtea lui Cosimo, locuitor al unui sat stăpînit de seniorul Campastrella. Seniorul, cam tîlhar de felul lui, vîna trecătorii ca să-i vămuiască, iar cînd n-o făcea el, o făceau călugării de la mînăstirea din apropiere. Oamenii seniorului vin şi îi saltă pe Cosimo şi pe înger, la castel are loc o judecată – în prezenţa abatelui –, sînt scoşi […]