Fără patetisme, o poveste cu o fată căreia îi plac croasantele

Romanul Doinei Ruşti, Lizoanca la 11 ani, riscă să cadă foarte uşor în patetism. Subiectul este mustos, iar descrierea unei fete de 11 ani care „a umplut un sat întreg de sifilis“ putea să ducă la exagerări. Acea fată, Lizoanca, putea fi înfăţişată fie ca o inocentă, fie ca un monstru care distruge un sat. Meritul principal al Doinei Ruşti este acela de a căuta să pună nuanţe acolo unde judecata este, de cele mai multe ori, abruptă şi nedreaptă. De fapt, romanul are, din start, o intenţie polemică. Autoarea îşi ia distanţă faţă de presa senzaţionalistă, care vine, constată şi hiperbolizează, se abate de la fapte şi nici nu doreşte să înţeleagă această realitate. Pentru că Lizoanca la 11 ani este, de fapt, romanul unei exasperări – faţă de o presă care se tabloidizează, care caută, hulpav, subiecte, pe care le umflă intenţionat – şi romanul unei revolte faţă de orice fel de văicăreală. Nu trebuie să plîngem cu lacrimi de crocodil în faţa vieţii Lizoancăi.   Doina Ruşti, Lizoanca la 11 ani, Editura Trei, Colecţia „Fiction Connection“, Bucureşti, 2009, 320 p.   Doina Ruşti a abandonat tipul de scriitură personaj pozitiv/personaj negativ, n-are puseuri moralizatoare, nu îngroaşă situaţiile, […]