Fatete ale discursului est-europenist in proza lui Updike si Bellow

In interpretarea postmoderna a faptelor de cultura nu se mai pune problema unei diferente radicale intre opera de fictiune si studiul etnografic: pe de o parte, ele sint privite in mod egal ca texte in care componenta retorica are un rol constitutiv; pe de alta, nici fictiunea, nici etnografia nu isi (mai) propun sarcina imposibila de a construi o imagine „adevarata“ a realitatii, multumindu-se cu rolul mai modest de a largi, prin empatie, sfera solidaritatii umane (in termenii utilizati de Richard Rorty).1 Pentru a vedea modul in care un atare obiectiv poate fi atins in realitate, vom investiga aici, dintr-o perspectiva cultural-politica, trei opere de fictiune apartinind unor mari autori americani, John Updike si Saul Bellow, in care spatiul romanesc si cultura sa specifica se afla intr-un plan de interes privilegiat. Intr-un capitol din Bech: O carte (Bech: A Book), scrisa de Updike, in romanul Iarna decanului (The Dean’s December) al lui Saul Bellow si, tangential, in Ravelstein, ultima carte a aceluiasi, Bucurestiul si imprejurimile sale devin „spatii de interactiune“ a diverselor pulsiuni identitare apartinind, pe de o parte, calatorilor sositi din centrul cultural al Occidentului si, pe de alta, localnicilor marginalizati inexorabil in stagnarea cultural-economica specifica societatilor comunist-politienesti. Fara […]