În perioada 2-11 iunie are loc cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, la Tîrgovişte, ocazie cu care am stat de vorbă cu directorul Festivalului, Mihai Constantin Ranin, despre tema din acest an, despre evoluţia Festivalului şi despre ce nu trebuie ratat în ediţia actuală.
Festivalul BABEL a ajuns la cea de-a șaptea ediție: cum îi vedeți evoluția, cum a crescut de-a lungul celor șapte ani?
Festivalul BABEL (Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Tîrgoviște) a ajuns din ce în ce mai cunoscut. Semințele puse cu ani în urmă încep să dea roade și dacă mă gîndesc la Hamlet-ul Companiei Changpa din Coreea de Sud, jucat în 2007. La Festivalul din acest an, Coreea vine cu Oedip și cu cea mai numeroasă delegație. Pentru ei, Festivalul este important, și asta ne dă speranțe pentru viitor. Festivalul a crescut mai ales pentru că nu se bazează numai pe arta teatrală. Plecînd de la ideea de sunet, el s-a extins foarte mult în stradă, atît prin concerte, cît și, îndeosebi, prin performance-uri și spectacole mixte, care îmbină arta circului, acrobația cu muzica. Festivalul BABEL are și o conotație educativă, el formează un public nou. Tinerii beneficiază de workshopuri care le extind universul vocațional, acordîndu-i cu ceea ce se întîmplă în artele contemporane de pe mapamond. BABEL este un festival coerent, cu un concept bine definit, care nu frizează moda în cultură, ci încearcă să amintească publicului în permanență de originile teatrului, care erau inițial numai de natură religioasă, deci spirituală.
Care au fost/sînt cele mai mari provocări/greutăți în organizarea Festivalului?
Cea mai mare provocare este finanțarea unui festival, de aceea am încercat să ușurăm povara pe care o reprezentăm pentru bugetul local, susținătorul principal al Festivalului, completînd cu ajutorul venit din partea ambasadelor, a institutelor culturale și a sponsorilor. Faptul că sponsorii locali sînt prezenți în număr mare în acest an dovedește că festivalul își atinge scopul de a provoca publicul și de a completa în mod activ peisajul cultural al orașului. Pentru toate eforturile depuse în această direcție, adresez mulțumiri echipei, tînărului primar Cristian Daniel Stan și Consiliului Local Tîrgoviște, precum și presei locale, care ne susține statornic.
Ați ales ca temă a ediției actuale Sunetul – de ce v-ați oprit la acest concept și ce își dorește să promoveze?
Ne-am oprit asupra Sunetului sau Non-sunetului, dacă preferați, din aceleași motive pentru care pauza în muzică susține melodia. Fără această pauză muzica nu ar exista. Tăcerea subliniază zgomotul sau sonoritățile articulate. Sunetul este o prelungire firească a temelor din ceilalți ani: Corpul, Elemente, Vorbire etc. Sunetul îmbrăcînd cuvintele care, rămase pe hîrtie nerostite, ar fi doar o grafie mută. Sunetul este desprinderea omului de animalic și trecerea lui în lumea Cuvîntătoarelor sau, mai bine spus, a Cuvintetoarelor. Sunetul nu este numai o rostire logică, o vorbire… este o exprimare a trăirilor și sentimentelor prin respirații șuierătoare, prin onomatopee, prin instrumente de percuție și de vînt, prin vibrații, contribuind, în mod decisiv, la realizarea corpului tridimensional al actorului.
Cum apreciați interesul publicului din Tîrgoviște față de Festival, în comparație cu anii din urmă și cu prima ediție?
Aștept cu oarecare frică fiecare ediție a Festivalului BABEL, pentru că publicul este o necunoscută, iar rețetele și statisticile îmi sînt străine. Publicul este în continuă creștere, fiindcă s-a accentuat gradul de curiozitate al acestuia. Credem că, în prezent, în sfîrșit se face diferența între arta cultă și arta întîmplătoare, între divertisment și extaz rafinat. Publicul Festivalului BABEL este alcătuit în straturi: de vîrstă, de cultură, de afinități, de aceea și noi venim cu straturi ale Festivalului: spectacole și concerte de stradă, teatru sub forme experimentale, cercetare estetică, sperînd să producem o mulțumire generală. Cred că Festivalul BABEL este un cocktail alcătuit din substanțe și culori diferite care, amestecate, produc un elixir inconfundabil.
Care sînt highlighturile ediției din acest an, ce nu trebuie ratat?
Dintre spectacolele ce nu trebuie ratate, numesc cîteva: Shakespeare. Furtuna. Joc secund, producție a Teatrulului „Tony Bulandra“, regia: Szabó K. István; Morfina, producție Teatr Kurgan, regia: Dumitru Acriș; 20 de tăceri, producție Groupe Karol Karol, regia: Charles Chemin; spectacolele outdoor ale Companiei Serious Clown reprezentate de actorul-acrobat (fost angajat al Cirque du Soileil). Tot în regia lui Dumitru Acriș amintim și de Salonul nr. 6, producție a Teatrului „Tony Bulandra“. Din Spania veniți să vedeți spectacolele companiilor The Funamviolistas și Dram Teatro. De asemenea, Polonia este reprezentată de două teatre foarte valoroase: Teatr KTO și Teatr Nikoli. Ce să vă mai spun despre prezențele exotice din Coreea de Sud, Algeria, Iran și Israel.
Ce oferă anul acesta Festivalul în ceea ce privește evenimentele conexe?
Avînd în vedere tema, principalele evenimente conexe sînt concertele. Pe lîngă acestea: workshopuri, lansări de carte, întîlniri cu artiștii fiecărei trupe, expoziții și, nu în ultimul rînd, o impresionantă paradă.
Cum vă pregătiți pentru organizarea Festivalului, cum ajungeți la companiile și artiștii din străinătate?
În general, plecînd de la istoria contemporană, vie a artei, așa se explică prezența lui Robert Wilson, Charles Chemin, João Mota sau Jeungwoo Son. Lumea aceasta este mică și de mult globalizată. Călătorim pe la festivalurile internaționale, împărțindu-ne sarcinile. Bineînțeles, fiind deja un festival cît de cît cunoscut, sîntem abordați pentru aplicații și în mod direct, primul filtru fiind tema festivalului.
Ce înseamnă pentru oraș existența unui asemenea festival?
Existența acestui festival este la fel de sigură precum Turnul Chindiei. Prăbușirea Festivalului în 2010, cît și renașterea fac parte din ideea de construcție, ideea de perseverență. Simpla existență a acestui festival, care nu se confundă și nu concurează cu nici un alt festival din România, este o expresie a diversității și a toleranței, dar mai ales a faptului că arta reușește să topească asperitățile existenței cotidiene, dînd sens visului, transformînd morile de vînt în castele, pentru că imaginația biruie întotdeauna concretul realității. Festivalul BABEL poate să ne amintească și de trecutul artistic al orașului, de la Renașterea Italiană adusă aici de Petru Cercel, de litera tipărită de călugărul Macarie, de poeții Văcărești, de Grigore Alexandrescu, dar mai ales de Ion Heliade Rădulescu, întemeietorul Școlii de Teatru Românești și al Teatrului Național. Dacă e să vorbim deapre teatrul de stradă, istoria teatrului românesc consemnează spectacolul Extremele se ating al boierului Teoharie Glădescu, jucat în pădurea de la Priseaca, în prezența Lordului Byron, oprit o clipă în drumul lui spre Missolonghi (Grecia). BABEL-ul caută ca pretext tradiția, reconstruind o tradiție a artei vii ce dă sens vieții în cetate. Festivalul este motorul Teatrului „Tony Bulandra“ și îl împinge spre performanță.
Interviu realizat de Silvia DUMITRACHE