Între 24 noiembrie – 4 decembrie 2016, a avut loc, la Cluj, cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, organizat în jurul temei „Odiseea străinului“. Festivalul a găzduit 20 de trupe din paisprezece țări și au fost invitate spectacole semnate de artiști precum Tomaž Pandur, Lisa Nielebock, Armin Petras, Andriy Zholdak, Frank Hoffmann, Declan Donnellan, Michal Dočekal, Gábor Tompa, Helmut Stürmer, Jaram Lee, Andrei Șerban, Yuri Kordonsky, Kim Hyuntak, Viktor Bodó, Szabolcs Hajdu, Gavriil Pinte, și Jarosław Fret. Am stat de vorbă cu Tompa Gábor, directorul Festivalului și al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, despre recent încheiata ediție a Festivalului, despre selecție, despre impactul asupra comunității clujene și planurile pentru următoarea ediție din 2018.
Ați plasat cea de-a cincea ediție a Festivalului Interferențe sub tematica „Odiseea străinului“ – cît de actual considerați că este acest subiect și ce v-ați propus să oferiți și să transmiteți publicului?
Tema s-a oferit de la sine, după ultima ediție, care era organizată în jurul mărturiilor corpului, în care ne-a preocupat corpul uman din foarte multe puncte de vedere, cel al efemerității, dar și din punct de vedere istoric – corpul uman care s-a format din punct de vedere darwinist, s-a adaptat de-a lungul anilor, apoi a fost idealizat, divinizat, pe urmă umilit și aneantizat prin genocidurile secolului al XX‑lea. Corpul parcă invită la o meditație asupra statutului de străin care se ascunde în fiecare dintre noi, începînd de la exilul din Paradis. Această temă a căpătat o actualitate acută prin fenomenul migrației, care a luat o amploare fără precedent în cel puțin ultimii 50 de ani. De fapt, ea încheie un fel de cerc pe care am vrut să îl trasăm cu aceste întrebări despre străin: ce înseamnă a fi străin, condiție care se poate defini nu numai în relație cu celălalt, ci și ce înseamnă eul, problema identității, faptul că noi putem fi străini în țări străine, dar putem fi străini și în propria țară, în orașul nostru, în casa noastră sau în propria piele.
În timpul organizării acestui festival, cînd am făcut selecția, ne-am dat seama că există o altă dimensiune care s-a dezvoltat, istoric vorbind: „străinul“, la singular, spre deosebire de „străini“, înseamnă cu totul altceva, are semnificații diferite. Străinul care se hotărăște să-și părăsească locul natal, patria sau casa și să înceapă o viață nouă într-o societate, într‑o comunitate diferite – vezi exemplele de la începutul secolului XX, cînd aceste emigrări au fost precedate de așteptări din partea celor care plecau, dar și din partea celor îi primeau –, se integează în noua societate, pe care o îmbogățește cu propriile calități, cu propria cultură, cu propriile cunoștințe. Pe de altă parte, cînd vorbim despre străini – termen cu o conotație aproape peiorativă –, călătoria lor este precedată de un refuz care e născut din frica de a nu putea asimila un grup mai mare de străini care s-ar putea să nu mai urmeze tradițiile, cultura locală, legile. Cred că marele pericol și în această problemă este să începem să creăm discursuri ideologice. Acestea divizează și creează acea prejudecată conform căreia cineva, dacă este de o anumită religie sau de o anumită rasă, grupare etnică, primește o etichetă a priori, fără a se lua în calcul experiența personală ca singurul indicator credibil în fiecare caz în parte. Foarte interesantă latura aceasta filozofică, pentru că probabil că, în fiecare dintre noi, există și un străin, există ceva care nu crede că sîntem noi, care ne surprinde cîteodată cu o latură absolut necunoscută sau cu una de care ne temem, și cred că nu se poate merge mai departe în această lume manipulată de informații, sau de această dependentă de lumea digitalizată, căci sîntem dependenți și de produs, fără să explorăm această latură. Produsul înlocuiește poate credința. E ceva foarte trist în prezent, putem ajunge în situații în care, de pildă, îi întreb pe niște copii cum e vremea, dar ei nu deschid geamul să vadă sau nu ies în curte, ci se uită pe aplicație și spun că e înnorat, chiar dacă, uitîndu-te pe geam, observi că e soare. Acest adevăr virtual înlocuiește adevărul empiric. Odiseea presupune și o călătorie, și un pelerinaj, în care scopul este chiar drumul – în momentul în care acest drum urmărește, ca și în cazul odiseei, o transformare, o schimbare în viața unui om. Și iată și esența teatrului. Teatrul e în acest proces de transformare. Dacă schimbarea nu are loc atît în actor, cît și în spectator, teatrul nu și-a atins menirea. Nu povestea, nu narațiunea contează, ci această întîlnire, confruntarea care ne cere să ne mișcăm dintr-un punct mort, rigid și să ne situăm în perspectiva opusă a celuilalt.
Cît de mult poate să schimbe teatrul și, în particular, acest festival, prin felul în care este el structurat la nivel de conținut, anumite mentalități rigide, anumite judecăți a priori, după cum le-ați numit?
Nu îmi fac iluzii că teatrul o să schimbe mentalitățile, teatrul cred că are obligația să semnaleze aceste crize, deficiențe, probleme profunde de comunicare, problemele existențiale acute. Teatrul semnalizează ceva, nici măcar nu pune întrebări, doar prezintă un fenomen. După un spectacol, nu trebuie să întrebi care a fost povestea, ci care a fost experiența trăită. Este o experiență trupească – actorul, corpul în spațiu, interpretarea dramei, care se face prin totalitatea corpului în spațiu (în nici o altă artă nu se întîmplă asta, chiar dacă granițele dintre arta performativă și arta teatrală devin din ce în ce mai fine și se contopesc, rămîne această experiență viscerală, emoțională). Rolul teatrului nu mai este să iasă pe stradă și să facă revoluție. Să facă revoluție în gîndire, în minți, în schimbarea unor atitudini, în îndemnul la autoreflecție. Faptul că spectatorul acceptă să se privească în oglinda unui alt personaj este o realizare, căci acceptă mult mai mult decît dacă i s-ar adresa direct.
A fost o ediție cu spectacole din spații variate, de la Statele Unite, Ungaria, Rusia pînă la Coreea de Sud. Cum ați realizat selecția spectacolelor?
E un proces lung, festivalul e bienal, în momentul în care se termină o ediție, începem lucrul la următoarea. Noi anunțăm tematica și apoi căutăm spectacole care să trateze într-un fel sau altul subiectul vizat, pentru că aceste tematici sînt extrem de bogate, subiectele sînt foarte greu de epuizat și încercăm să aducem spectacole care vin cu multiple puncte de vedere și laturi ale acelei tematici. Călătoresc, văd spectacole, altele mi se propun, primesc DVD-uri cu înregistrări, rar se întîmplă să invităm spectacole pe care nu le-am văzut personal, dar mai există și astfel de cazuri, pentru că lucrăm cu consilieri în care avem încredere: George Banu a fost unul dintre ei. Noi sîntem membri ai Uniunii Teatrelor din Europa și a fost o adunare generală la Bochum, unde am văzut spectacolul Iov, de exemplu, pe care l-am și invitat, pentru că am avut revelația să îl descopăr fără să îl caut.
Cum va arăta ediția a VI-a a Festivalului Interferențe?
Pentru următoarea ediție, avem deja primele spectacole pentru care ducem tratative, subiectul fiind „memoriile războiului“: în 2018, se împlinesc 100 de ani de la sfîrșitul Primului Război Mondial, și de atunci au fost cîteva cataclisme și genociduri și multe războaie continue, inclusiv Războiul Rece, apoi războaiele politice și de interes economic, care au fost întotdeauna deghizate sub forma războiului pentru democrație, pace, libertate, vezi războiul eșuat din Vietnam sau, mai nou, pe cele din Orientul Apropiat și Mijlociu. Trebuie să fim conștienți că aceste atrocități sînt posibile și reale și că pot avea loc aproape de noi, nu la 9.000 de kilometri distanță. Tot ceea ce se întîmplă în lume are legătură cu noi și trebuie să scăpăm de atitudinea de tipul dacă a luat foc casa vecinului, spunem Slavă Domnului că nu a luat foc a noastră. Solidaritatea este un lucru de care trebuie să dăm dovadă ca să putem să mergem mai departe și cred că teatrul este un loc important, unde solidaritatea se poate manifesta chiar în jurul unui spectacol.
Ce impact are Festivalul Interferențe la nivelul comunității clujene?
Interferențe este un festival care adună diverse comunități clujene care, altminteri, sînt separate, izolate, e o mare realizare. Unul dintre punctele critice ale existenței clujene îl reprezintă chiar aceste separări, nu numai etnice, dar de multe alte tipuri, religioase, de vîrstă etc. Impactul esențial al Festivalului acesta este – favorizează întîlnirea dintre diverse etnii, grupuri sociale, generații. Întotdeauna am dorit acest lucru, pentru că Interferențe este un festival al tuturor clujenilor. Indiferent că majoritatea spectacolelor sînt în maghiară, de peste 20 de ani le traducem în limba română și, de cîtva timp, și în engleză. Deși sînt convins că teatrul bun, adevărat se poate înțelege chiar fără să înțelegi limba vorbită pe scenă, nici acest impediment nu mai există. Acest festival a reușit să creeze, pentru zece zile, un spațiu de dialog, în care îl ascultăm pe celălalt. În plus, am încercat, prin acest festival, pe lîngă diversitatea spectacolelor, să trec de diferențele artificiale care se fac prea des în teatru atunci cînd vorbim despre teatrul independent și de stat – calitatea unui spectacol nu ține de acest factor și am vrut să demonstrez acest lucru aducînd producții din toate sferele teatrale.
Interviu realizat de Silvia DUMITRACHE