Între 9 şi 20 noiembrie a.c. a avut loc cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Stockholm, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice anuale din Scandinavia, o ediţie din programul căreia nu au lipsit filmele româneşti.
În clasificarea festivalurilor cinematografice, realizată anual de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF, organizaţie înfiinţată în 1933 şi avînd sediul la Paris), Festivalul de la Stockholm se află pe lista festivalurilor de film de lungmetraj competitive şi specializate (aşa-zise „de clasa B“, cele „de clasa A“ fiind 15 festivaluri de film de lungmetraj competitive, de la Berlin şi Cannes pînă la Tallinn şi Varşovia, trecînd prin Cairo, Goa, Mar del Plata, Shanghai sau Tokyo). În 2016, pe lista festivalurilor „de clasa B“ au intrat 24 de evenimente cinematografice anuale din toată lumea, acreditate de FIAPF, printre care şi TIFF-ul clujean, cel mai important festival de film din România, a cărui competiţie este rezervată regizorilor aflaţi la primul sau la al doilea lungmetraj (cum se întîmplă şi la Festivalul de la Sofia, dar şi la cel de la Rotterdam, neacreditat de FIAPF).
Specificul Festivalului de la Stockholm este considerat, de către FIAPF, accentul pus pe noile orientări cinematografice. În Suedia, principalul său competitor este Festivalul de la Göteborg, care îşi va sărbători, la începutul anului viitor, cea de-a 40-a ediţie şi care este considerat cel mai amplu eveniment cinematografic din Peninsula Scandinavă. Însă secţiunile competiţionale de la Göteborg sînt dedicate filmelor nordice, iar Festivalul nu este acreditat de FIAPF. Alte festivaluri scandinave notabile (CPH:PIX sau Odense în Danemarca, Helsinki sau „Midnight Sun“ în Finlanda, Reykjavík sau „Stockfish“ în Islanda, Haugesund sau Tromsø în Norvegia etc.), deşi au în general o lungă tradiţie, nu se regăsesc pe listele FIAPF şi, în comparaţie cu cele două festivaluri suedeze, nu sînt la fel de importante ca puncte de întîlnire pentru reprezentanţii industriei cinematografice internaţionale.
Cu peste 190 de filme din 70 de ţări ale lumii, în bună măsură lungmetraje de debut, prezentate în faţa unui public care atinge 150.000 de spectatori, Festivalul de la Stockholm este un eveniment cinematografic ambiţios şi îndrăzneţ, care nu mizează doar pe numele mari, ci propune, la fiecare ediţie, o explorare a celor mai recente tendinţe şi a celor mai promiţători cineaşti aspiranţi pe plan mondial. Totuşi, chiar dacă aducerea în capitala Suediei a celor mai cunoscuţi regizori ai lumii nu reprezintă obiectivul principal al organizatorilor Festivalului, prezenţa unor asemenea invitaţi renumiţi este bine-venită, nu atît pentru încasările din vînzarea de bilete, cît pentru imaginea Festivalului în ţară şi peste hotare. Anul acesta, premiul pentru realizări remarcabile în domeniul cinematografic („Stockholm Lifetime Achievement Award“) i-a revenit celebrului regizor american Francis Ford Coppola, popular mai ales datorită trilogiei Naşul (The Godfather, 1972-1990). Printre altele, Coppola – care a susţinut la Stockholm un atractiv master class, în cadrul căruia a răspuns fără reticenţe şi menajamente la toate întrebările publicului – se numără printre cei 8+1 cineaşti ai lumii care au reuşit să cîştige de două ori Palm d’Or, marele trofeu al celui mai important festival de film al planetei, cel de la Cannes (acel „+1“ este datorat fraţilor belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au primit împreună prestigiosul premiu). Cineastul american a reuşit performanţa cu filmele sale Conversaţia/The Conversation, în 1974, şi Apocalipsul acum/Apocalypse Now, în 1979. Detaliul este important deoarece un alt reputat regizor invitat la Stockholm anul acesta, britanicul Ken Loach, a fost şi el recompensat de două ori cu rîvnitul trofeu, pentru Mîngîierea vîntului/The Wind That Shakes the Barley (2006) şi Eu, Daniel Blake/I, Daniel Blake (2016). Acest din urmă titlu din filmografia cineastului a şi deschis Festivalul de la Stockholm, fiind foarte bine primit de către spectatori, ale căror voturi i-au adus Premiul Publicului. Un alt regizor omagiat la ediţia a 27-a a Festivalului a fost francezul François Ozon, care a primit un premiu pentru viziunea sa cinematografică („Stockholm Visionary Award“). Nu în ultimul rînd, fiindcă la începutul anului ne-a părăsit marele cineast Ettore Scola, Festivalul din capitala Suediei i-a dedicat un program-portret regizorului italian.
Tema centrală a ediţiei, de stringentă actualitate pentru societatea contemporană, a fost identitatea – o temă foarte fertilă şi ofertantă pentru numeroşi cineaşti din întreaga lume, după cum a dovedit-o o bună parte din selecţie. Ar mai trebui menţionat că Festivalul, care este condus de o femeie (Git Scheynius), acordă o deosebită atenţie egalităţii de gen în domeniul cinematografic, o realizare în acest sens fiind faptul că anul trecut, pentru prima dată în istoria Festivalului, majoritatea filmelor incluse în competiţia principală erau regizate de femei.
Competiţia lungmetrajelor de ficţiune din cadrul ediţiei a 27-a a inclus 18 filme, printre care s-au numărat Cîini, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, distins cu Premiul „Calul de Aluminiu“ (premiul cel mare fiind „Calul de Bronz“), pentru Cea mai bună imagine, graţie contribuţiei remarcabile a operatorului Andrei Butică, şi Album de familie/Albüm, primul lungmetraj al regizorului turc Mehmet Can Mertoğlu, realizat în coproducţie cu Franţa şi România şi avîndu-l ca director de imagine pe Marius Panduru. Ambele filme, care au avut premiera mondială la Cannes (primul în competiţia „Un Certain Regard“, unde a fost distins cu Premiul FIPRESCI, al doilea – în secţiunea paralelă „Semaine de la Critique“, în cadrul căreia a primit „France 4 Visionary Award“), au fost remarcate de directoarea Festivalului în cuvîntul introductiv al catalogului ediţiei. Juriul internaţional al competiţiei principale – compus din trei regizori, o actriţă şi o producătoare – a decis să acorde trofeul „Calul de Bronz“ filmului Fără Dumnezeu/Godless, o coproducţie bulgaro-danezo-franceză scrisă şi regizată de Ralitza Petrova, la rîndul ei, debutantă în lungmetraj. Filmul, distins cu mai multe premii, inclusiv cu „Leopardul de Aur“, la Festivalul de la Locarno de anul acesta, a mai primit la Stockholm şi „Calul de Aluminiu“, pentru Cea mai bună actriţă (Irena Ivanova, distinsă, la rîndul ei, şi la Locarno).
Pe lîngă competiţia de ficţiune şi cea de documentare (cu 15 filme), Festivalul de la Stockholm a inclus, pentru a doua oară, şi o secţiune competitivă internaţională intitulată „Stockholm Impact“. Doar şase filme din program au concurat pentru substanţialul premiu constînd dintr-o finanţare de 1 milion de coroane suedeze (peste 100.000 de euro, reprezentînd unul dintre cele mai mari premii acordate filmelor în întreaga lume), destinată viitorului proiect al regizorului cîştigător, şi o statuetă concepută de artistul chinez disident Ai Weiwei (care a făcut parte, anul trecut, din juriul secţiunii). Printre cele şase filme s-a numărat şi Fixeur, al cincilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, însă, din păcate pentru cineastul român, premiul a ajuns la americanul Wayne Roberts (regizor care a făcut parte din juriul competiţiei principale).
Festivalul de la Stockholm se mîndreşte cu faptul că a fost al patrulea festival de film din lume (după cele „de clasa A“ de la Cannes, Berlin şi Veneţia) care a beneficiat de un Juriu FIPRESCI (al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film). Astăzi, cîteva zeci de festivaluri internaţionale (inclusiv TIFF-ul clujean, singurul festival din România care a primit pînă acum „girul“ FIPRESCI) au asemenea jurii ale criticilor. Anul acesta, am avut onoarea să fac parte din Juriul FIPRESCI al Festivalului, alături de confraţii Bettina Hirsch, din Berlin, şi Murat Emir Eren, din Istanbul. Am avut de jurizat filmele (nu mai puţine de 24!) incluse în secţiunea „Open Zone“, în care au intrat, de la cele mai recente creaţii ale unor cineaşti renumiţi (precum meritoriile Tu şi al tău/Dangsinjasingwa dangsinui geot de Hong Sang-soo, Paterson de Jim Jarmusch, Rai/Ray de Andrei Koncealovski, Slujnica/Ah-ga-ssi de Park Chan-wook sau Viaţa la 17 ani/Quand on a 17 ani de André Téchiné), trecînd prin filme ale unor regizori mai puţin cunoscuţi, dar de asemenea foarte talentaţi (cum ar fi Economia cuplului/L’Économie du couple de Joachim Lafosse sau Malaria de Parviz Shabazi), pînă la o producţie în premieră internaţională (Bărbierul romantic/El Peluquiro romántico de Iván Ávila Dueñas). Unul dintre cele mai apreciate filme ale secţiunii a fost Bacalaureat de Cristian Mungiu, iar regizorul român a fost prezent la Stockholm, unde a acordat nişte interviuri foarte interesante presei locale, pentru a-şi promova filmul, mai ales că acesta, odată cu premiera sa suedeză, s-a şi lansat în circuitul cinematografic din ţara scandinavă. De asemenea, în secţiunea „Open Zone“, am putut vedea o onorabilă adaptare cinematografică a unui roman de Philip Roth, Indignare/Indignation, semnată de Jamus Schamus (important producător american, care a debutat ca regizor cu acest film), şi un convingător film de maturizare al regizorului italian Claudio Giovannesi, Fiore, în care actriţa Laura Vasiliu (Găbiţa din 4, 3, 2 al lui Mungiu) interpretează un rol important în dezvoltarea narativă (datorită personajului ei, pe ecran este reprezentată şi o slujbă ortodoxă în română). Însă filmul căruia am decis să-i acordăm Premiul FIPRESCI a fost American Honey de Andrea Arnold (distins şi la Cannes cu Premiul Juriului şi Menţiunea specială a Juriului Ecumenic), un tulburător portret al unei generaţii deziluzionate şi dezorientate.
American Honey (Andrea Arnold)
Ediţia a 27-a a Festivalului de la Stockholm a mai inclus, printre altele, o competiţie de scurtmetraje internaţionale, un program dedicat cineaştilor americani independenţi, o secţiune cu filme-cult („Icons“), o alta dedicată cineaştilor debutanţi promiţători („Discovery“) şi un program de hituri SF şi horror, sugestiv intitulat „Zona crepusculară“. În opinia mea, evenimentul cinematografic din capitala Suediei ar putea servi oricînd drept model unor organizatori interesaţi să facă un festival de top.