Festivalul Internaţional Poes:s
GALERIE FOTO Poes:s 2011
- 04-11-2011
- Nr. 599
-
Diana IEPURE
- Actualitate
- 0 Comentarii
„Poezia e mai curajoasă decît oricine“ Dacă n-aş fi atît de gripat de prejudecăţi, aş zice că e din ce în ce mai bine să fii iubitor de poezie în România: se poate face turism poetic de cinci stele, mixînd destinaţii ca Bucureştiul (care are, în luna mai, Tîrgul Naţional al Cărţii de Poezie), Bistriţa (cu deja tradiţionalul Festival de Poezie şi Muzică de Cameră din iulie), Sibiul (cu lecturile de poezie din septembrie de la colocviile revistei Transilvania) şi, iată, last but not least, Satu Mare, cu Festivalul Internaţional Poes:s din octombrie. Însă, cum spuneam, varii prejudecăţi culturale ţin să-mi reamintească numaidecît că e mai cuminte să nu-ţi declari fericirea – spun asta surse de înţelepciune venind încă de la vechii greci (sărmanul Oedip, desigur) şi ajungînd pînă la Ion Mureşan, a cărui deja celebră conjectură aşază în directă proporţionalitate numărul poeţilor cu gravitatea bolii organismului social. La vreme de criză, corpul social secretă poeţi-anticorpi, zice Mureşan; ceea ce, aş zice, face adevărată şi reciproca – cu cît mai mulţi poeţi, cu atît mai gravă boala; spuneţi şi dumneavoastră, cum să te mai bucuri de proliferarea festivalurilor de poezie? Ei bine, dacă Roberto Bolaño are dreptate cînd spune […]