FILM. Almodóvar, în cădere liberă

Judecînd după cel mai recent film al său, Îmbrăţişări frînte (Los abrazos rotos, 2009), cineastul spaniol Pedro Almodóvar şi-a pierdut în bună măsură intensitatea şi subtilitatea care l-au impus ca unul dintre cei mai importanţi autori de cinema europeni. Este şi acesta un film personal (ba chiar, prin prisma ultimei replici a protagonistului – „Filmele trebuie terminate, chiar dacă o faci orb“ – sau a elementelor sale metatextuale, ar trebui considerat o „artă poetică“), însă emoţia pe care regizorul o transmitea de obicei spectatorilor săi s-a pierdut pe drum. Nu-i vorbă, producţiile cinematografice purtînd marca Almodóvar nu au dus niciodată lipsă de note melodramatice, însă, de data asta, ele nu mai reuşesc să se elibereze din încorsetarea clişeelor şi să mişte cu adevărat publicul, apropiindu-se de filmele compatriotului Julio Medem. Totuşi, Îmbrăţişări frînte nu va fi un eşec de casă, nici măcar la noi: există destui cititori de Michel Houellebecq şi ascultători de Cesaria Evora care se vor grăbi să-l bifeze şi poate chiar să-l aplaude, ignorînd faptul că este cel mai lipsit de viaţă film al regizorului, din ultimele două decenii.   Existau însă premisele pentru o operă de referinţă, cel puţin pentru fanii autorului. Triunghiul amoros Mateo Blanco […]