FILM. Anim’est s-a făcut mare
Palmaresul Anim’est 2008
- 16-10-2008
- Nr. 445
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
Animaţia nu este un gen cinematografic adresat exclusiv copiilor şi incapabil de a aborda teme şi subiecte grave, la ordinea zilei, cum, din nefericire, continuă să creadă multă lume. Iată una dintre posibilele concluzii ale celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est (3-12 octombrie), organizat de Asociaţia ESTE’N’EST şi desfăşurat anul acesta în sălile de cinema bucureştene Scala şi „Elvira Popescu“. Chiar filmul de deschidere, israelianul Waltz with Bashir/Vals cu Başir, inclus anul acesta în Competiţia Festivalului de la Cannes (unde a fost excelent primit de critici şi de spectatori, deşi nu a primit nici un premiu), a reuşit să zdruncine prejudecăţile amintite. Însuşi regizorul Ari Folman, în ipostază desenată, devine personaj în acest „documentar animat“ (sau „animaţie documentară“, dacă vreţi) – un gen mixt peste care am tot dat pe la festivaluri, în ultimul timp (totuşi, e primul lungmetraj văzut ce poate fi încadrat în această categorie). Autorul-erou încearcă să descopere, după un sfert de veac, în pofida jocului mistificator al memoriei, adevărul despre Războiul din Liban şi, mai ales, despre masacrele – înfăptuite de armata din care făcea parte în septembrie 1982 – din taberele de refugiaţi palestinieni Sabra şi Shatila; evocările […]