FILM. „Bătrîna doamnă“ a festivalurilor, între patriotism şi star system

  • Recomandă articolul
Ediţia a 65-a a celui mai vechi festival de film din lume, Expoziţia Internaţională de Artă Cinematografică de la Veneţia (27 august-6 septembrie a.c.), a debutat cu un scandal. Popularul săptămînal german Der Spiegel a pus la zid Mostra, acuzînd-o de patriotism exagerat.   În secţiunile principale ale festivalului au fost incluse, anul acesta, unsprezece filme italiene, dintre care patru se numără printre cele douăzeci şi unu de lungmetraje din competiţie, conform Der Spiegel. O asemenea alegere „pare hazardată, ţinînd cont de faptul că, în ultimii ani, aproape toate filmele italiene au fost un fiasco la Veneţia şi nici nu s-au impus pînă acum ca filme-cult“, se scrie în articolul acuzator. De asemenea, festivalul mai e criticat de publicaţia din Hamburg pentru marele eveniment pe care i-l dedică cineastului-cîntăreţ Adriano Celentano, al cărui film din programul de la Lido, Yuppi Du, nu e nici măcar nou, datînd tocmai din 1975. Patriotism pe toată linia, aşadar. Reprezentanţii Mostrei au răspuns cu cifre: în secţiunile oficiale sînt, ca şi anul trecut, opt, şi nu unsprezece filme italiene – patru în competiţie, trei în „Orizzonti“ şi unul în afara concursului; celelalte trei titluri sînt de fapt cópii restaurate ale unor filme clasice. Iar, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }