FILM. Cinematograful şi criza: filmul românesc în 2015

Anul trecut a fost unul mult mai bun pentru cinematografia românească decît 2014, cînd, deşi se lansaseră pe marile ecrane – la fel ca şi în 2013 – 26 de producţii româneşti sau coproducţii cu o participare românească relevantă, doar două dintre acestea reuşiseră să se impună ca titluri-reper ale anului (ca atare, nu a surprins pe nimeni că ele şi-au împărţit majoritatea premiilor naţionale acordate la începutul lui 2015); este vorba de Closer to the Moon/Mai aproape de lună (coproducţie România-SUA-Italia-Polonia-Franţa), al lui Nae Caranfil, şi de Q.E.D./Quod erat demonstrandum, al lui Andrei Gruzsniczki. După doi ani consecutivi cu un numărrecord de premiere pentru perioada postcomunistă, 2015 ar putea fi considerat dezamăgitor din punct de vedere cantitativ. De data aceasta, am numărat 23 de (co)producţii româneşti, lungmetraje de ficţiune, documentare şi/sau de animaţie, intrate în circuitul cinematografic autohton. De dragul preciziei, ar trebui adăugat, ca în fiecare an, că unele dintre aceste filme au rulat, în afara festivalurilor, numai în cîteva cinematografe (dacă nu chiar într-o singură sală!) şi, ca atare, publicul lor a fost doar de ordinul sutelor de spectatori plătitori. Totuşi, dacă privim şi jumătatea plină a paharului, vom constata că anul precedent ne-a adus mult mai […]