FILM. Complicitatea cu minciuna vs. reforma in cinematografie

Intr-adevar – are dreptate Alex. Leo Serban (Observator cultural Nr. 95-96) – „poate ca Romania va ajunge sa faca reforma, dar Biroul, UCIN-ul (si mai ales CNC-ul, adauga sus-semnatul), jamais!“. Este sentimentul-certitudine incercat tot timpul la „Prima conferinta de presa a Centrului National al Cinematografiei“, cum bine si fara dificultate a numerotat cronicarul specializat al unui cotidian (M. Mihailescu, in Adevarul), in comentariul de a doua zi (15 ianuarie crt.). Fara a preciza, cronicarul, ca numita intrunire avea loc cu intirziere de exact un an de zile, fara a impartasi deloc trista certitudine si fara nici o preocupare, tot a cronicarului, in directia respectiva: reforma. Sau – cum insist sa numesc ceea ce ar fi necesar, specific cinematografiei romanesti – refondarea. In articolul din Observator cultural – punct unic de referinta in bransa, prin rectitudine si subtilitate disociativa –, Alex. Leo Serban isi acorda ragazul de a-i plasa intr-o paradigma de lux pe doi dintre cioclii reformei aflati in fruntea Asociatiei Criticilor de Film si, in speta, a Uniunii Cineastilor (nu-i mai onorez de asta data cu transcrierea numelor). O paradigma oarecum echilibrata, care ar avea „o jumatate plina“ si „o jumatate goala“: „competenta cu staif“ a celor doi si […]