FILM. Hiatusul Eugen Şerbănescu
- 26-06-2008
- Nr. 429
-
Valerian SAVA
- Arte
- 0 Comentarii
După prăbuşirea la jumătate, în 2007, a numărului anual – oricum, foarte scăzut – de premiere cu lungmetraje de ficţiune (de la 12 la 6), se încheie în coadă de peşte şi stagiunea filmică românească 2007-2008: nici o premieră autohtonă în luna iunie, în urma nu mai puţin simptomaticei cacealmale din luna mai. Prea captaţi de deliciile şi suspansul festivalurilor, nu prea mai avem însă timp să ne ocupăm de prima, principala şi pînă la urmă singura sursă de informare certă asupra evoluţiilor/involuţiilor şi celorlalte stări reale ale filmului propriu şi străin, care sînt premierele publice locale. Probabil că la asta contribuie şi dispariţia a ceea ce s-ar putea numi reţeaua naţională de cinematografe – fenomen de care nici un factor autorizat nu ia act serios, nu formulează şi nu supune unei dezbateri profesioniste un program de salvgardare sau măcar compensatoriu ori de tranziţie. Temerara şi relativ rodnica soluţie din toamna trecută, a particularului Cristian Mungiu, care, în disperare de cauză, a recurs la o caravană, purtînd în căruţă prin ţară un ecran mobil şi rolele/casetele cu filmul 4, 3, 2, nu numai că n-a fost imitată de nimeni, dar nici n-a alertat autorităţile de resort, în căutarea unor continuităţi […]