FILM. Impresii de la Zilele filmului italian

Sala Auditorium a Muzeului National de Arta era plina la proiectia filmului Camera fiului/La stanza del figlio (2000) de Nanni Moretti: filmul a cistigat Palme D’Or la ultima editie a Festivalului de la Cannes si deja si-a creat o reputatie de capodopera. O poveste simpla, despre o familie care incearca sa supravietuiasca unei tragedii, sa se impace cu pierderea unui fiu si frate (intr-un accident stupid), sa se sudeze din nou, in pofida suferintei personale, incomunicabile a fiecarui membru, in pofida locului ramas vacant. Un stil extrem de disciplinat, de o transparenta studiata, solemna, cu fiecare secventa cintarita minutios, ca sa nu existe nici o scapare, nici o exagerare, numai recunoasterea constanta a adevarului. Moretti aspira aici la puritatea marilor filme neorealiste, care (cum spunea cineva despre Umberto D.) ne ajuta sa devenim mai constienti de ceea ce inseamna sa fii uman. E usor de inteles de ce criticii folosesc epitete ca „etern“ si „universal“ pentru acest film: pasiunea pentru adevar face ca nici o situatie sa nu para banala, ca urmatoarea secventa sa fie mereu imprevizibila; si anumite momente (ca atunci cind tatal, interpretat de Moretti, renunta sa-si gateasca o masa adevarata si maninca piine cu brinza, singur in […]