Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
FILM. Impresii melancolice
- 14-10-2011
- Nr. 596
-
Claudiu Sfirschi-LĂUDAT
- Arte
- 6 Comentarii
Melancolia este o stare. Mai mult decît atît, este un fel de a fi. Apare şi dispare, se manifestă sau nu, ea este însă mereu acolo, în fiinţa melancolicului, şi îi subminează fiecare trăire, fiecare gest, fiecare vorbă. Este ca o privire dilatată, atunci cînd ceilalţi doar ochesc un aspect particular al realităţii. Este o conştiinţă sporită, un mod de a înţelege toate cîte se întîmplă în profunzimea lor, mergînd dincolo de aparenţe, de suprafaţă. Este privirea care străbate ţesătura lumii şi vede desenul din spatele covorului. Melancolicul vede răul din ceea ce e bun şi binele din ceea ce e rău. Este asemenea unui har, dar totodată este şi o boală, în măsura în care te îndepărtează de normă, de ceea ce numim simţ comun al realităţii şi nu te lasă să ai bucuriile simple ale celorlalţi. Melancolicul este aici şi, deopotrivă, în altă parte. Locul lui este planeta numită Melancholia, care dă tîrcoale Pămîntului, îl ocoleşte, dar, în cele din urmă, ca şi cum ar fi atrasă irezistibil de acesta, se abate asupra lui, lovindu-l din plin. Justine se căsătoreşte. Ai spune că este fericită. Cel puţin aşa ne face să credem bucuria celorlalţi. Fericirea ei este […]
@Doamna Oana
E bine ca sunteti exigenta, dar tineti cont ca nu avem de-a face aici nici cu un studiu, nici cu o teza de licenta sau de doctorat. O cronica de genul acesta mai degraba este, si trebuie sa ramana, o simpla \\\’\\\’dare de seama\\\’\\\’ asupra filmului, limitata de spatiul editorial rezervat, o incitare la vizionarea filmului, nu o savanta expunere, care sa epuizeze subiectul.
Daca filmul v-a incitat intr-atat spiritul critic, ar trebui totusi sa va ganditi sa scrieti despre el, mai ales ca stiti foarte bine cum.
Eu recunosc sincer ca n-as fi in stare, caci ar trebui scris vreo 50 de pagini doar despre scena in care Justine, in rochia somptuoasa de mireasa, coboara din golf-kart si se usureaza, ma rog, face pipi…pe toata fericirea pamanteana, cu ochii la stele.
Dincolo de toate analizele si interpretarile posibile, filmul mi se pare diabolic de frumos construit in jurul fascinatiei irepresibile pe care omenirea o manifesta fatza de moarte si de Apocalipsa, dorul subtil de moarte, ce nu poate fi nici explicat, nici descris.
Frumoasă privire asupra filmului, felicitări! Deşi nu sînt un cinefil, aţi reuşit să mă impresionaţi şi să-mi întăriţi dorinţa de a vedea filmul. Cred că astfel de cronici mai inedite se pot adresa şi publicului larg, mai \”pueril\”, nu neapărat cunoscătorilor, aşa încît salut această iniţiativă.
Un mare regizor, actori excelenti, imagini magnifice, decor, recuzita, costume superbissime, pacat ca filmul e… atat de prost!
Stimata doamna,
As raspunde cu placere provocarii dvs., insa pentru mine o astfel de cronica ar insemna o revedere de mai multe ori a filmului in chestiune, o revizitare a creatiei lui Trier, pe etape, o citire asidua a cronicilor scrise in engleza si franceza de nume care au demonstrat ca stiu despre ce scriu si un eseu revazut temeinic, care sa aduca cel putin o idee noua, argumentata, pe firul de interpretare. Deci nu v-as putea trimite un text peste noapte si nici nu mi-as propune asa ceva. Asa vad eu meseria aceasta si de aceea am reactionat agresiv la descoperirea eseului de mai sus, care e subtire si in stil, si in idei. Nu imi propun sa ies in fata clamand ca eu as putea mai bine, ci sa arat cu degetul atunci cand consider ca s-a ingrosat amatorismul.
@Oana,
Inteleg ca sunteti, daca nu critic de film, atunci o adevarata cunoscatoare. Am vazut de curand filmul si as citi cu placere cronica dvs.. Spatiul acesta de la comentarii nu e chiar asa de dispretuit. Va \\\’\\\’ascult\\\’\\\’!
Stimati redactori ai revistei Observator cultural,
Ar fi de apreciat daca rarele cronici de film pe care le includeti in publicatia dvs. ar fi scrise de specialisti in critica cinematografica, sau, in lipsa lor, de niste cunoscatori. Este surprinzator faptul ca astfel de „eseuri” pot trece de consiliul de redactie. Imi pare rau ca am pierdut cateva minute citind un text precum acesta. Nu ma refer atat la idei (aproape inexistente) cat la stilul pueril.