FILM. Minunatii actori, intre iubirea de sine si tirania regizorilor

Nepremeditat si fara legatura cu radicalismele primei avangarde filmice sau ale vreunei DOGME recente (dar nici straini de atare conexiuni), ne-am descoperit noi insine cu surprindere, post-factum, isprava prin care in doua pagini intregi de revista (peste 20.000 de semne) am reusit sa consumam tot spatiul rezervat la premiera filmului Moartea domnului Lazarescu de Cristi Puiu (cronica si interviu) fara sa inseram nicaieri, nici macar in vreo explicatie foto, numele vreunui actor (sa notam reperul bibliografic al acestei involuntare provocari – caci nu-i o simpla neglijenta: Observator cultural nr. 31-288/29 septembrie-5 octombrie 2005). E-adevarat ca – dar asta-i o circumstanta agravanta, precum insolenta celebrului filmolog Hans Richter, care compara functionalitatea unui actor in cadru cu a unei calimari cu cerneala bine filmate – exact in ultimul rind al cronicii promiteam: „despre altele, despre minunatii actori, poate altadata“, fara sa adaug la titlu (I), care ar fi obligat la (II). Tot atit de adevarat e ca doua din cele patru subtitluri ale excelentului interviu al Mariei-Louise Semen cu Cristi Puiu se refereau la actori. Insa textul, strict categorial, era ultragiant pentru justa masura a artelor traditionale, ca si pentru cinefilia cu capul impuiat de nume actoricesti: „cu actorii, in general, sint […]