FILM. Poveşti vechi în haine noi

Două premiere ale unor coproducţii europene, avînd la bază poveşti mai vechi (una inedită, alta foarte cunoscută), încearcă să abordeze o temă uzată (eterna putere a magiei şi a imaginaţiei de a transcende realitatea ternă) într-un mod atractiv pentru spectatorii de azi. Primul film îşi atinge ţinta, al doilea eşuează lamentabil.   Jacques Tati, unul dintre cei mai importanţi actori şi regizori comici din istoria cinematografului mondial, a murit în 1982, la 75 de ani, lăsînd în urmă două proiecte neterminate. Unul din acestea este Iluzionistul (L’Illusionniste), un scenariu de sertar datînd tocmai din 1956, pe baza căruia Tati ar fi vrut să realizeze un film în care rolurile principale să fie interpretate de el şi de propria sa fiică, Sophie Tatischeff. Sau cel puţin aşa sună ipoteza animatorului şi cineastului francez Sylvain Chomet (Bătrîna doamnă şi porumbeii, Tripletele din Belleville). De fapt, motivaţia scrierii scenariului este învăluită în mister: există, de pildă, voci care afirmă că Tati încerca o reconciliere cu prima sa fiică, Helga Marie-Jeanne Schiel, pe care o abandonase de mic copil, pentru a-şi întemeia o nouă familie. Cert este că, în 2000, după ce a văzut primele imagini ale animaţiei Tripletele din Belleville (2003), Sophie Tatischeff […]