FILM. Rememorarea comunismului şi Noul Cinema Românesc (II)

Rememorarea comunităţii Rememorarea tragică a traumei din 432 plasează codificările sociale ale comunismului într-un fundal resimţit uneori ca excrescenţă a tramei narative, punctul central fiind, de fapt, drama individuală. Firescul unei intimităţi neconfiscate integral de opresiunea totalitară, ci mai degrabă marcată de intruziunea unui pervers, neutralizează subtil ideologic rememorarea lui Mungiu. Dramele colectivităţii sînt sesizabile în filmul lui Cătălin Mitulescu – Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii (2006) – şi în Amintiri din epoca de aur (povestirile lui Cristian Mungiu & co., în care, de la situaţii obişnuite de viaţă, se va ajunge la imagini arhetipale ale României comuniste).   Aceste filme corespund unei alte paradigme a rememorării comunismului. Nu mai avem de-a face cu o problematizare dură, codificată estetic, a perioadei de dinainte de 1989, ci cu o reprezentare populară asupra relaţiilor sociale din acea vreme. Concis, s-ar putea vorbi despre un moment cinematografic nostalgic. Este, în schimb, un fenomen distinct în raport cu ostalgia dintr-un film precumGood-bye Lenin (2003). Un film asemănător ca problematică – Sînt o babă comunistă (2013, în regia lui Stere Gulea) – a apărut mai tîrziu în cinematografia românească contemporană, fiind regizat de un regizor din generaţia anterioară celor din Noul Cinema Românesc. Oricum, distincţia […]