Film şi propagandă

Imediat după perioada tulbure, sumbră şi extrem de agitată de evenimentele politice de după mijlocul anilor ’90, cîmpul cultural românesc a început să fie tot mai acaparat de discuţiile în jurul revizuirilor. Descinsă din teoriile lovinesciene ale revizuirii critice periodice a literaturii, ca un fel de inspecţie tehnică periodică a motorului unei maşini, metoda aceasta a ocupat multe luni la rînd, ani chiar, coloanele presei de specialitate. Întrebările care se puneau în presa literară a anilor 2000 erau: ce facem cu autorii colaboraţionişti? dar cu anumite texte cu probleme scrise de aceşti autori, altminteri canonici, cum este Arghezi, iar unii dintre ei, chiar nobelizabili, cum este Gellu Naum?   Această dilemă nu a fost rezolvată nici acum, iar cîrdăşia autorilor canonici cu o ideologie totalitară sau alta este trecută în continuare sub preş. Însă nu în mod neutru, adică ştiinţific. Condamnarea comunismului românesc ca ilegitim şi criminal în 2007 a uşurat foarte mult sarcina criticii literare, întrucît i-a pus pe tavă un instrument critic de discriminare trecut în desuetudine încă din Evul Mediu: maniheismul. Ori e laie, ori bălaie, iar dacă-i bălaie, nu poate fi laie şi tot aşa. Rezultatul a fost că ultimele ediţii critice complete din autorii români, […]