FILM. Tokyo! – un triptic al înstrăinării

Cea mai scandaloasă reacţie determinată de opera marilor regizori va fi întotdeauna abilitatea acestora de a construi imagini care, prin forţa lor, prin calitatea lor de „memorie colectivă“ şi prin doza semnificativă de memorabil ajung să se substituie reprezentărilor individuale. Atunci cînd lui Lars von Trier i s-a reproşat că a făcut un film despre America – Dancer in the Dark – fără a fi vizitat vreodată Statele Unite, acesta a răspuns evocînd povestea petrecută în culisele legendarului film Casablanca, cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale: nici regizorul Michael Curtiz nu a trebuit să filmeze în oraşul Casablanca. Provocarea lansată indirect de jurnalişti în cadrul Festivalului de la Cannes l-a determinat pe von Trier să regizeze Dogville, un film care, laolaltă cu Breaking the Waves şi Dancer in the Dark, construieşte o parabolă esenţială despre ipocrizia morală a Americii şi despre imaginea acestui spaţiu văzut ca un promised land al demnităţii şi libertăţii umane. Polemicile determinate de filmele lui von Trier au pornit de foarte multe ori de la „interpretările etice“ ale unor filme ca Dogville sau Dancer in the Dark. S-a spus despre Dogville că redă o imagine distorsionată, nevrosimilă a Statelor Unite. Replica lui Lars […]