FILM. Tragicomedia tranziţiei, după 15 ani

  • Recomandă articolul
În seara de luni, 31 ianuarie, cineclubul săptămînal de la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) a avut, din nou, doi invitaţi de marcă: regizorul Nae Caranfil şi actorul Mircea Diaconu au prezentat filmulAsfalt Tango (1997). Mircea Diaconu a povestit cum l-a revăzut pe Nae Caranfil în timpul caranavalului „Bucureştii la 1900“ din 1995. Se cunoscuseră înainte de 1989, cînd criticul Tudor Caranfil venise la Bulandra, pentru a-i lua un interviu actorului, însoţit de fiul său, pe atunci în ultimul an de liceu. După reîntîlnirea din timpul carnavalului, cînd lui Mircea Diaconu i s-a părut suspectă insistenţa cu care Nae Caranfil îi strîngea mîna, regizorul l-a invitat la o cafea pe actor şi i-a propus cu seninătate să-şi vopsească părul, pentru a putea interpreta personajul principal din Asfalt Tango. Acum, în aplauzele audienţei, Mircea Diaconu i-a mulţumit, pentru prima dată în public, lui Nae Caranfil, deoarece i-a oferit cel dintîi rol de film important din perioada postcomunistă.   După proiecţia îndelung aplaudată, actriţa Maria Dinulescu, aflată printre spectatori, a mărturisit, cuprinsă de emoţie, că, pentru prima dată în viaţă, a simţit cum se îndrăgosteşte de cinema. Nae Caranfil, pentru care revederea filmului a constituit un „salt în timp“, a observat: […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }