FILM. Udine 2001: Monday, Bloody Monday

E-ntr-o luni. Un barbat imbracat la costum se trezeste singur intr-o camera de hotel. Citeva secunde mai tirziu ti-e clar ca n-are nici cea mai mica idee unde se afla si ca ceea ce va urma nu e decit o rememorare – pas cu pas – a weekend-ului trecut. Un pliculet cu saruri („din cele care se dau la inmormintari“, aflam din caietul-program) gasit in buzunar il trimite inapoi cu citeva zile, in plin priveghi. Familia si prietenii decedatului stau grupati in genunchi in jurul sicriului. E o liniste – evident – mormintala. Replica unuia dintre invitati o sparge („Ce frumoasa fotografie!“) si declanseaza un dialog spumos-absurd in care intra, rind pe rind, sora mortului („Da, era preferata lui de cind lucra ca fotomodel“) si ceilalti invitati. „Mi-amintesc ca am vazut-o pe perete la frizeria din colt, unde obisnuiesc sa ma tund.“ E momentul in care, intr-adevar, vedem si noi fotografia cu pricina si in care sora, cuprinsa de un elan irepresibil, are lugubra idee de a-l mai vedea o data („ultima oara“) pe mort, drept care deschide cele doua usite de pe capacul sicriului, situate exact in dreptul capului. „Ce frumos e!“, exclama unul dintre barbati, mai virstnic de […]