FILM. Umil-opresiv, martianul cu camera…

Am inceput deja sa ne obisnuim cu ei. Descind pe neasteptate, colonizeaza scurt parte a teritoriului simtit ca „al nostru“ – cu vadita preferinta pentru guri de metrou, camine de copii sau comunitati defavorizate – extrag informatia profesionist, fara a rapi altceva decit chipul subiectilor selectati, se retrag civilizat, fara a lasa urme sau implanturi – cu exceptia, poate, a acutizarii sindromului „imaginea noastra“ pentru comunitatea mare a celor care le-au gazduit picnicul. Mai devreme sau mai tirziu, urmele incep totusi sa se vada, insa „dincolo“: azi un reportaj cutremurator la o televiziune „de-a lor