FILM. Un film românesc în competiţie la Cannes-ul documentarului
Interviu cu regizorul Andrei DĂSCĂLESCU, selecţionat la IDFA Amsterdam cu documentarul Constantin şi Elena
- 20-11-2008
- Nr. 450
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
În perioada 20-30 noiembrie are loc Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA), recunoscut drept cel mai important eveniment mondial de specialitate. Anul acesta, un singur film semnat de un regizor român a fost inclus în secţiunile competiţionale ale festivalului. Constantin şi Elena (coproducţie România-Spania), primul lungmetraj documentar al lui Andrei Dăscălescu (operator, sound designer, monteur, producător şi regizor), va concura, în cadrul secţiunii „First Appearance“, cu alte 14 filme de debut din întreaga lume, pentru un premiu în valoare de 2.500 de euro. Din 67 de ore de material brut filmat, autorul a păstrat în versiunea finală, care va fi prezentată în premieră mondială la IDFA, aproximativ 100 de minute. IDFA este cel mai amplu festival de film documentar din lume. În fiecare an, începînd din 1988, la Amsterdam sînt prezentate peste 250 de filme internaţionale. IDFA este şi principalul loc de întîlnire al profesioniştilor din lumea documentarului. Cea mai importantă prezenţă românească de pînă acum s-a înregistrat în 2004, cînd filmele a patru regizori (Dumitru Budrala, Florin Iepan, Alexandru Solomon şi Ileana Stănculescu) au fost incluse în diferite secţiuni competiţionale ale festivalului. Anul acesta, Podul de flori de Thomas Ciulei e prezentat în programul paralel „Best […]