Filme şi subiecte româneşti la Berlinală

  • Recomandă articolul
După cum se ştie, un meci de fotbal şi un film (mai bine zis, un lungmetraj) au în comun durata standard: fără prelungiri, şi unul, şi celălalt ţin în jur de 90 de minute. Aşadar, teoretic, cu orice partidă reprodusă în timp real se poate realiza un lungmetraj. Numai că, după ştiinţa mea, primul cineast care a făcut acest lucru este Corneliu Porumboiu. Este vorba de filmul Al doilea joc, al patrulea lungmetraj semnat de regizorul român, prezentat în cadrul secţiunii „Forum“ a Berlinalei de anul acesta.   Meciul cu pricina este un derbi Dinamo-Steaua din iarna lui 1988. Fiind vorba de acea perioadă, asta înseamnă un meci între primele două echipe din prima divizie, ficare cu o grămadă de vedete (în plus, una dintre ele cîştigase recent Cupa Campionilor Europeni) şi, la nivel simbolic, o înfruntare între Armată şi Securitate.   În acest caz, asta mai înseamnă un teren acoperit cu zăpadă şi o ninsoare neîntreruptă pe parcursul partidei, precum şi primul meci important, la centru, pentru arbitrul vasluian Adrian Porumboiu.     Al doilea joc Cineastul Corneliu Porumboiu, fiul „centralului“ de atunci, ne propune să revedem jocul, aşa cum a fost el transmis de televiziunea naţională şi înregistrat […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }