Firul rosu – un scenariu (ne)literar

Agitatia politico-mediatica din jurul presupusei implicari a Cotrocenilor si a presedintelui de atunci, Ion Iliescu, in stabilirea unei legaturi telefonice directe (si criptate) cu Kremlinul a luat, in citeva saptamini, infatisarea unui fascinant roman politist. Suite de negari, audieri, acuze, riposte, indulciri de ton, scuze, denunturi, furtuni de documente, bilbiieli, nuantari, derute, enervari in direct, admonestari solemne etc. etc. au acoperit, simultan sau succesiv, toata presa scrisa, audio si video, dezbaterile publice, actiunea parlamentara si gimnastica nocturna a bagatorilor de seama din oficiu. Toata partea insomniaca a societatii romanesti, care crede sincer ca suspendarea odihnei inseamna, in mod sigur, vigilenta, a intrat in spasme si s-a asezat brusc in doua tabere: una proclamata ferm prooccidentala, europeana in sens larg, care a facut din firul rosu un fel de Cernobil politico-moral, cealalta, condusa agitat si gifiit de pedestrasul Ion Cristoiu, suspecta de mladieri interesate pe linga PDSR si de subtile, dar adinci, afecte promoscovite. In vreme ce prima tabara il acuza pe Ion Iliescu, mai mult sau mai putin transant, de duplicitate, de obedienta fata de Rusia si de manevre tainice impotriva intereselor nationale, cealalta acuza actuala putere ca a declansat si instrumentat intregul scandal tocmai in aceasta perioada (pre)electorala, dominata […]