Fiţi alături de Andrei Ursu!

Am crezut că Nicolae Ceauşescu a  murit. Nu. Nu a murit. Nu întîmplător, am simţit aroma de iască şi izul abuzurilor din trecut ale Securităţii, învelite în sudoarea rece şi tristeţea unui prieten.   Andrei Ursu, cetăţean româno-american, se află, acum cînd scriu (marţi, 4 noiembrie), în a 12-a zi de grevă a foamei, într-un mod paradoxal, tocmai în sediul Grupului de Dialog Social, singura instituţie care i-a acordat sprijin pentru un act de curaj: să facă greva foamei pentru a afla adevărul despre uciderea tatălui său, inginerul Gheorghe Ursu, unul dintre puţinii disidenţi de forţă, ai anilor ’80 din România. În fond, un dialog social nerealizat, cu toată mascarada condamnării comunismului, şi o tentativă mai mult decît şubredă de a trimite în instanţă vinovaţi ai unor crime şi abuzuri din trecut. Greva foamei fără revendicări materiale Andrei Ursu a trecut 60 de ani, sîntem aproape congeneri (el e ceva mai mare). A trecut Oceanul pînă aici, pentru că e stabilit, de trei decenii, în Statele Unite. A venit cu o fermă determinare, iar actul lui, grav şi deplin asumat, nu are revendicări materiale. Vrea să afle adevărul despre uciderea tatălui său, în arestul Securităţii de pe Calea Rahovei, crimă […]