FITS 2012: despre „Crize“, în ciuda lor!
- 07-06-2012
- Nr. 627
-
Oltiţa CÎNTEC
- Actualitate
- 0 Comentarii
Anul acesta am ajuns la Sibiu via Viena, iar febra festivalului m-a cuprins încă din avion. Limbi felurite – asiatice, franceza, engleza, poloneza, portugheza, spaniola, româna ceva mai puţin, călători cu înfăţişarea şi aerul boem tipic artiştilor. Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2012 a început înainte de a ajunge la Sibiu. Adevărul e că nici un alt eveniment similar din ţară nu a făcut atîta popularitate României precum FITS, reunind genuri şi creatori cu blazoane estetice grele, din întreaga lume. FITS s-a aşezat confortabil într-o identitate care-l individualizează, care-l face demn de studiul de caz, care-i permite să se dezvolte de la o ediţie la alta, iar cînd zic dezvoltare nu mă refer doar la o creştere cifrică. Deşi statisticile sînt relevante: zece zile, peste 350 de evenimente, în 60 de spaţii, în jur de 60.000 de spectatori. Mă refer şi la dezvoltarea lui interioară, la capacitatea de a itinera personalităţi de top ale momentului şi de a oferi tuturor categoriilor de public evenimentele aşteptate. Dacă eşti interesat de arta vie, trebuie să-ţi notezi Sibiul în agendă. Fiecare ediţie are un generic ales în funcţie de temperatura socială a istoriei foarte recente. Genericele îşi propun mai ales să sugereze […]