Fiul lui Iov, cel ucis la Cufoaia

Am stat la începutul acestei săptămîni vreme de trei ore în răcoroasa amiază a zilei de marți și am pus la loc cioburile unei căni. O  cană albă, de majolică, cu flori albastre și bulbi verzi, pe spate cu o marcă de fabrică din perioada interbelică, avînd ca stemă coroana sfîntului Ștefan. O cană evident ungurească. Nu este o piesă de patrimoniu și, dacă se găsește una, uneori, chiar mai puțin sfărîmată în albia vreunui rîu din Transilvania, se cuvine să rămînă și rămîne spre a se topi încet, acolo, la locul aflării ei. Am luat însă această cană pentru că ea este o dovadă. A fost spartă în groapa în care a fost aruncat un român din Maramureș, după ce a fost ucis de Miliție chiar în ziua de Crăciun a anului 1949. Cînd totul se sfîrșise și coborîse peste oameni și în oameni cortina de fier. Cînd cei mai mulți, indiferent de neam și țară, de vîrstă ori profesie, trăiau ceva greu de înțeles. Instaurarea comunismului a fost poate cea mai atroce perioadă din istoria popoarelor Europei Centrale și de Est, după marea năvălire tătară din 1247, care a distrus de asemenea totul. Ceea ce a urmat după […]