Acum doi ani, am primit o invitaţie care mă onora: să scriu despre expoziţia Floricăi Prevenda, de la Annart. Nu m-am putut achita la acel moment de sarcină şi rămăsesem cu un fel de stinghereală, faţă de toţi cei implicaţi. Nu speram ca prilejul să se ivească din nou. Însă, între 21 aprilie şi 7 iunie, artista a adus pe simezele din strada Paris, nr. 39 o serie de 20 de lucrări, sub titlul Serenity. Fidelă principiului de a nu scrie un singur rînd despre un artist cu care n-am băut nici măcar un ceai, printr-o prietenă comună, am avut privilegiul de a petrece o jumătate de zi întreagă cu misterioasa Florica Prevenda.
Am trăit mulţi ani, precum mulţi colegi din generaţia mea, cu impresia că Prevenda nu stă în ţară. Faptul că în România expunea atît de rar ne îndreptăţea să credem că activează la New York sau Bruxelles şi că aici vine doar ocazional. Contorizam fiecare expoziţie internaţională pe care şi-o adăuga în palmares ca pe un semn concret că arta contemporană românească are ceva de spus, deşi ştim cu toţii că relaţiile pe care artiştii români reuşesc să şi le facă afară nu se datorează sprijinului instituţional, ci uneori dimpotrivă. La noi, s-au calificat să expună lucrările artistei, muzeele mari din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Mircea Oliv la Bistriţa şi Doina Mândru, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în 2008. În această întîlnire concretă, am constatat însă că impresia de persoană inabordabilă nu are nici o legătură cu realitatea. Prevenda este o artistă de cursă lungă, care te seduce spontan, ca o pereche de pantofi eleganţi şi comozi, de cea mai bună calitate.
Tehnic, vorbim despre o expoziţie de colaj, în care cartonul este decupat chirurgical, în secţiune. Figurativul este un bun pretext pentru a etala o bună cunoaştere a proporţiilor, ce generează un echilibru compoziţional confortabil pentru privitor. Cromatica austeră, de un rafinament greu de îndurat, este potenţată de glazuri şi suprapuneri de planuri şi registre. Motivele fug pe pereţi, structurile complexe prind în ochiuri asimetrice insule lichefiate, copilul generic este multiplicat şi livrat nouă, cu o candoare abia ghicită. Căci Prevenda reuşeşte să-şi salveze lucrările de efectul edulcorat, mişcînd accentul pe lumina inclusă, conţinută de toate lucrările la un loc şi de fiecare în parte.
Serenity este despre un copil care merge cu ochii închişi, deplin încrezător, spre lumină. Este despre un copil angelic, solar, cu chipul abia ghicit, care trasează un drum cu configuraţie alambicată, numai aparent întîmplătoare. L’enfant qui boude este copilul profund sensibil şi radical diferit de ceilalţi, un copil dificil, dar dezirabil, egal cu sine, consecvent. În drumul său, nimic nu-i lipseşte, nimic nu-i prisoseşte. Merge cu braţele ridicate deasupra capului, purtînd ofrande de grîu, sau struguri, după anotimp, epurat de carnaţia excesivă a cherubinilor baroci. O voce îi sună permanent în minte şi-i ghidează sufletul spre nedisperare. Nu vrea să lase mîinile jos, căci ar însemna să renunţe, să se predea. Iartă perpetuu, nu se aşază nicicînd, îi place să cotrobăie, să călătorească. Într‑un soi de disciplină naturală autoimpusă, meditează atunci cînd nu creează, observă şi studiază mişcările grave, pentru a înţelege nemijlocit legile ce guvernează universul.
Serenity este despre Florica Prevenda, aşa cum e ea.