Frunzuliţa, ca o tichie de mărgăritar

Şi a venit şi s-a pogorît peste noi minunea cu brandul de ţară. Oare ce ne-am fi făcut, în miez de vară caniculară, doar cu plictisitorul Emil Boc şi cu mai vechiul nostru client de la FMI, simpaticul Jeffrey Franks? Reprezentantul FMI are, de peste o săptămînă, întîlniri cu sindicatele şi patronatul, chestie pe care trebuia s-o facă Guvernul României… Cum Emil Boc nu se comportă ca un prim-ministru şi nu încurajează „dialogul social“, ajunge Jeffrey Franks la întîlnirea cu sindicatele. Oare nu ar fi cazul să-i găsim un „suflet-pereche“ lui Jeff, să-i atribuim şi un loc de casă, ca să-l facem, omeneşte vorbind, „de-ai noştri“, dacă tot a ajuns să aibă mai multe dialoguri şi întîlniri decît premierul?   Well, well, well, prea nu aveam frunze verzi şi proaspete de mărunţit. Şi uite cum de se leagă între ele. Politic, nepolitic, totul devine politic. Deshumarea, din motive vag obscure, a soţilor Ceauşescu, la solicitarea familiei, a creat o bruscă emulaţie nostalgică. Nu doar în rîndul puştimii aflate pe litoral să se distreze cu Beyoncé şi Shakira, ci mai ales în cel al babalîcimii, care deja strînge de zor bonuri fiscale. Vîrsta a treia şi a patra au ieşit imediat […]