Gheorghe CRĂCIUN: Femei albastre

Romanul pe care Gheorghe Crăciun nu a mai apucat să îl încheie, Femei albastre, are toate atributele specifice prozei sale: arhitectură narativă atent elaborată, subtilitate şi inteligenţă analitică şi, nu în ultimul rînd, o turnură impecabilă a frazei. Cu multă vervă şi autoironie discretă, Femei albastre spune povestea unui personaj aflat în căutarea propriului destin, predispus să-şi retrăiască poveştile de dragoste d’antan cu o intensitate ce pare absentă din existenţa sa actuală. Suspendat între trecut şi prezent – căruia îi conferă adîncime prin succesive proiecţii în imaginar –, personajul lui Gheorghe Crăciun este extrem de viu, mişcîndu-se cu dezinvoltură într-o lume asaltată de imagini: fotografii ale unor femei reale, dar inaccesibile (cum e Nicole Kidman), chipuri de femei iubite cîndva sau doar întrezărite (în realitate sau în vis), cadre de film ce se suprapun periculos peste secvenţe din realitatea imediată, toate întipărite în memoria naratorului. Un roman care ar fi putut egala, probabil, într-un alt registru, însă, performanţa autorului din Pupa russa. (Carmen MuŞat)   Nu mi-au plăcut niciodată actriţele de film. Orice frumuseţe de celuloid mă lasă rece. Cu Nicole Kidman a fost altceva. Figura ei de femeiuţă fragilă, sălbatică şi voluntară m-a cucerit imediat, a devenit în timp […]