Ghid lingvistic stradal

Îndemînarea de a desluși literele și, mai apoi, orînduirea lor în cuvinte se învăța, pe timpul meu, pe o tăbliță neagră din ardezie, care se purta în ghiozdanul pe care toți școlarii îl duceau în spate și din care atîrna buretele galben cu care se ștergea tăblița. Ceea ce, astăzi, pare o istorie îndepărtată s-a petrecut pînă către 1950-1952, cînd au apărut pixurile, adevărată minune a tehnicii, care au început, încet-încet, să pătrundă în viața cotidiană și, desigur, și-au ocupat locul cuvenit în trusa elevului. Și astăzi avem o tăbliță care se numește tabletă, într-o gamă largă de dimensiuni, calități și, mai ales, prețuri. E din alte materiale decît bunica ei, dar este prezentă peste tot, la serviciu, în metrou, acasă, pe plajă sau oriunde în concediu. Într-o epocă a performanțelor tehnicii, metodele clasice de informație sînt privite cu îngăduință suverană sau, mai precis spus, sînt ignorate total. În plin centrul Capitalei, în aglometarul punct auto și pietonal de la Universitate, la intrarea pasajului de la Coloane, pe Academiei, în fața unui magazin care vinde răcoritoare, cafea, bere, există o tablă neagră pe care, în loc să fii anunțat ce se vinde în local și prețurile produselor, element obișnuit în […]