Goth: muzică, estetism şi autonomie

Într-o societate ce se autodeclară a fi dominată de idealul căutării inocenţei (mesaj plin de ipocrizie, printre altele), discuţia despre muzică poate începe din punctul în care arta cu cea mai mică putere de reprezentare şi eliberată de sub influenţa oricărei ideologii îşi dezvăluie caracterul paradoxal, fiind adesea folosită ca important vehicul al mesajelor de tot felul. Să spunem de pe acum că nu va fi un discurs despre vampiri şi Marilyn Manson (imaginile cu care cultura goth este frecvent asociată, şi aş îndrăzni să spun chiar asociată în mod abuziv), dar, în acelaşi timp, nu va fi nici unul despre identitate şi politici subversive. De altfel, goth-ul nu pare a transmite nimic celorlalţi. Scena lumii gotice, lipsită de o revoltă făţişă, adesea liniştită şi retrasă în sine, continuă să îşi ducă existenţa în timp, aşa cum alte genuri, mult mai implicate social, nu au reuşit să o facă. Ea trăieşte atît prin metamorfozarea neîntreruptă în numeroase forme, cît şi prin asimilarea a tot ceea ce este nou şi prin reîntoarcerea la tot ceea ce este vechi. Acuzată de criticii postcolonialismului ca fiind eurocentrică şi plină de conotaţii rasiste, cultura goth este departe de a se recunoaşte în această caracterizare, […]