Între 22 august şi 22 septembrie 2017, am locuit la Iaşi, într‑una din casele de oaspeţi ale Muzeului Naţional al Literaturii Române, ca bursier FILIT. În odaia cu vedere spre Parcul Pogor, am scris şi rescris ceea ce va deveni – cît de curînd, sper – volumul meu de povestiri (cu proiectul acestuia am şi obţinut rezidenţa, plus tihna verii moldoindiene). Scriam povestiri, nederanjat de nimeni, ba dimpotrivă, încurajat de Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Radu Andriescu şi de atîţia prieteni calzi, încît am început să mă simt ieşean, să cunosc Iaşiul ca pe propriile buzunare şi să sufăr – realmente – pentru interminabilul meu „exil“ napocan… Între plimbări şi partide de proză, ieşiri la o terasă, notam poeme într-un carnet cu coperte de lămîie coaptă. Versurile acestea camuflează – văd limpede-acum – jurnalul meu seismografic, postapocaliptic, îndrăgostit al verii 2017. Aşa am ajuns la ideea unei cărţi intitulate, à la Kiarostami, Gustul cireşelor. Am păstrat succesiunea textelor şi am acceptat – Manasia 1 în faţa lui Manasia 2 – să adaug poeme scrise deja în octombrie, pentru că menţin aura şi (bio)ritmul, încrederea, pînă în ziua de azi, continuă, intensă în poezie. În superputerea mea şi a ta. Sînt un Taur insolent şi încăpăţînat, dar cu asta v-aţi obişnuit.
Sîmbătă, de la ora 17.30, volumul Gustul cireşelor va fi lansat la standul Editurii Charmides, de la Tîrgul Internaţional GAUDEAMUS – Bucureşti. Despre carte au să vorbească Bogdan‑Alexandru Stănescu şi Sorin Despot: BAS & Soso.
Ars Amandi
Între noi
Osuarul Mediteranei
Ambarcațiunile de refugiați
Narcotraficanții
Fregatele
Yachturile exorbitante
Între noi
Murenele cu dinți de punkist
Țestoasele muribunde
Splendizii Murex brandaris
Din care fenicienii
Extrăgeau purpura
În secolul cînd
Eu mă ocupam cu pirateria
Și tu călăreai
Deghizată
Pe spinarea unui asin
Coborai
Dinspre Memphis
Spre Babilon
Salvarea speciei
Sîntem salvarea speciei, Irina.
Savanţii din creierul meu mi-au spus asta.
În emisfera sudică a noii planete, zic ei,
Dr. Mortex şi-adună diviziile,
Pregăteşte containerele morţii.
Dacă-n atoli, din tabere, răpise-adolescenţi,
Sechestrează acum fecioarele adamantine:
Triburi risipite pe ecuator, în Deşert.
Smulge testicolele urbanilor evadaţi
Peste bariera de raze (Bolnavi de
Endorfinită, spaimă, curiozitate).
Sub cupola oraşului
Am rămas noi,
Singuri şi înmiresmaţi,
De o tandreţe halucinogenă.
Sîntem în trenul condus de mecanicul Artemidoros.
Sîntem în farfuria zburătoare pilotată de orhidee.
Sîntem pe fundul unei fîntîni cu eter.
Plutim înăuntrul viermelui de mirodenie.
Stăm goi şi avem blăniţă de liliac pe o plajă cu temperatura setată perfect.
Tresărim sincron în timpul somnului indus, 5447 de ani tereştri, la bordul Mineralierului galactic (mîndria Flotei).
Sîntem salvarea speciei, crede-mă, Irina.
Savanţii din creierul meu, în salopetele lor ignifuge,
Au mai apucat,
Într-un ultim şi înfricoşător mesaj,
Să îmi comunice asta.
Despre miracol
Soarele – un liliac.
Luna – ca o gigantă roşie, ca supernovele.
Azi.
Noaptea asta.
Cînd reuşeşte să spargă obloanele norilor şi să se lipească
De tricoul afghan, chiar dacă deasupra grădinii
Pe care o patrulez plouă-nciudat. Fumez,
Beau cafeaua rămasă de peste zi, conversez pitici
Şi savanţi ignifugi din creierul meu, aşa cum,
Zece minute în urmă,
Încă pe tine te conversam. Şi ţineam graţia sub control.
Cuvintele. Acum levitez şchiopătat.
Mi-e frică de huruitul tramvaielor,
De cîntatul cocoşilor,
De ziua asta care vălureşte tot mai puternic
Peste mizeria lumii, peste îndrăgostiţi,
Peste cloşarzi cu mîinile amputate
Cărora ţi-e imposibil să le strecori un Dunhill
Albastru-ntre buze. Nu eşti atît de bun pe cît ţi-ar plăcea.
Atît de puternic pe cît ai crezut. Soarele tău
Nictalop e o vietate ascunsă sub grinzi.
Coboară printre casele armeneşti
(De-i plăcură atîta Irinei, Sfintei cu Sîni de Argint),
Caută Piaţa de Flori. Fii indecis.
Încruntat.
Încolo, ai spus, şi cu mînuţa ta fermă m-ai tras.
Pe-acolo-am s-o iau, am răspuns,
Pentru că-ţi simţisem aroma, prezenţa.
Dar eu te condusesem
Seara trecută
Peste lacul Ciric, pînă la aeroportul –
Aspirator de bucureştence frumoase –
Ca un crater obscen, amplasat pe fundul
Oceanului de atlanţi sau intratereştri,
Cybercaracatiţe,
Bestii.
Poem
Sînt un înotător hawaian. Pescar
Atras de întîmplări, de peştii înger, de curenţi.
Oceanul e cald şi pot pluti ore, chiar zile
Fără să mă înec. Fără dorinţa să mă întorc.
Să harponez spinările unduitoare şi inocente.
În spate sînt tobele, fumul, soţiile totemice
Ale unui rege porcin. În faţă, autostrada marină,
Pieliţa lichid-a planetei. În suflet nu
Port angoasă – doar dragoste, cîntec de ukulele.
Vrejuri energetice. Sînt un pescar. Zeiţa
Stoarce bobul de strugure – eu mă prăbuşesc
Pe insula din magmă catifelată: sînii tăi, Irina,
După o călătorie îndepărtată.
Prăjiturele cu nucă și miere
Sînt un refugiat kurd care, de mai bine de un deceniu,
Îşi plimbă sîngele pe bulevard în cartierul rusesc
Din Berlin. Aici kgbişti pensionari plesnesc
Peste buci Hildele.
Cui să vinzi bere Efes? Migdale, iaurt
Şi fistic? Cum ar fi putut merge afacerea mea?
Seara, corul Armatei Roşii, vodkomani cu obraji vineţii,
Răstoarnă mesele în restaurantul LENINGRAD,
Unde nu am fost primit niciodată. Pentru mine,
Marx e mai real decît rahatul din creierul lor.
În ultima zi am deschis magazinaşul abia
Pe la prînz. A venit să cumpere bere Efes un poet român
De la Cluj, ţi-aminteşti?, acolo am făcut primii
Doi ani la politehnică. Îl chema Manasia, i-am memorat
Numele pentru că e muzical, ca al fotbaliştilor italieni:
Avea plete şi barbă, ochi albaştri sau verzi,
Îşi schimbau nuanţa sub o anumită lumină –
Semăna cu eroii noştri din PKK. Ultimele trei Efes
I le-am dăruit. A rîs şi le-a băut cu prietenul lui
La măsuţa din plastic, fixată pe picior de oţel
la intrarea în magazin. Dacă vindeţi bere şi aveţi măsuţă
cu scrumieră, de ce nu ţineţi şi un WC pentru clienţi?
Tînărul avea dreptate. L-am lăsat să folosească toaleta mea.
A avut curaj. Celălalt, nu. După ce a plecat mi-am verificat
Buzunarele hainelor de stradă. Geaca de piele, jeanşii, cămaşa.
Nu-mi dispăruse nimic.
Nu m-aş fi mirat să găsesc o bancnotă de 5 euro, în plus.
Cînd a deschis uşa magazinului, mulţumindu-mi pentru
Ospitalitate, înjurîndu-i pe ruşi cu restaurantul lor cu tot,
Mi-a mai spus: Poate într-o zi am să scriu despre întîlnirea asta.
I-am urat să ajungă un poet important. A închis uşa iar eu
Am închis magazinul. L-am vîndut curînd pe nimic unui fost
Secretar comunist, Nikita Mihalkov decrepit,
Căsătorit cu o Heidi – prilejul perfect de a locui tot aici,
Gata oricînd să observe, să raporteze dacă Ruinele Reichului
Au rămas Ruinele Reichului. Acum conduc furgoneta
Cu iaurt şi-ngheţată tradiţională spre firmele eco.
Sîmbăta transform vehiculul în magazin ambulant, mereu
În aceeaşi piaţă. Serile de septembrie
Stabilim videoconexiunea şi vorbim (timpul e abolit,
Ceasuri elveţiene se ciocnesc în imponderabilitate),
Şi te numesc Gülbahar, Catifé sau Irina,
Ochişori Albaştri Anatolieni,
Două cicori, Doi Fluturi Morpho electra.
Povestim despre Crăciunul pe care o să-l petrecem
Bînd ceai de măr verde şi gustînd prăjiturele
Cu nucă şi miere, în salonaşul cu ferestrele
Deschise spre Bosforul cel blînd şi ploios.
Zăpada e numai fantasma dintr-o ficţiune
A lui Orhan Pamuk. Dar aici, pe malul lipsit
De imaginaţie al rîului Spree, mă gîndesc uneori
Că trăim şi noi într-o închipuire a întortocheatului
Şi rafinatului Pamuk. Cel a cărui gură a fost închisă.
Cel a cărui gură a tăcut. Tocmai acum cînd turcimea
Ascunde în scrinuri steagul republicii
Cu portretul lui Atatürk. Blestemată fie ziua de
10 noiembrie 2016 cînd, revenit în Istanbul,
Din taxiul care mă aducea de la aeroport, printre
Blocuri turn şi fabrici de textile, spre colina
Unde se află şi imobilul nostru,
Am văzut că portretele bietului vizionar
Aproape dispăruseră, lăsînd iar cîmpul
Sîngeriu al drapelului liber. Ghiceam sabia
Călăului îndreptată din nou către kurzi,
Greci, armeni. Ne culcăm
Copilaşii sub steluţe şi luna din plastic
Fosforescent, fericiţi, obosiţi, în micul lor
Dormitor. Salonaşul miroase a caise confiate,
A măr. Nici nu ai pornit televizorul azi, deşi am
Înţeles întotdeauna plăcerea ta pentru filmele vechi.
Şi Pamuk vorbeşte despre ele frumos. Privim
Un timp roiurile de grauri cum pictează ideograme,
Linii EKG, pe cerul violent,
Tulburat de chemările imamilor
(sălbatici ca pisicile eviscerate). Închidem ochii,
Ne unim palmele, privim spre paradisul
Nonviolent, nonislamic în care ne-ar plăcea,
Într-o bună zi, să ne creştem copiii.
Ștefan MANASIA (n. 1977). Redactor-șef adjunct al revistei de cultură Tribuna (Cluj-Napoca). Fondator, în 2008, al Clubului de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau“ (alături de Szántai János și François Bréda), emblematic pentru undergroundul literar transilvănean. A publicat cinci volume de versuri: Amazon și alte poeme (2003), cartea micilor invazii (2008, Premiul revistei Manuscriptum pentru poezie, din partea Muzeului Naţional al Literaturii Române), motocicleta de lemn (2011, Premiul pentru Tînărul Scriitor al Anului în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul revistei Transilvania), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013, Premiul pentru poezie A.E. Baconsky al Filialei USR Cluj) și Cerul senin (2015, Ppremiul pentru poezie al revistei Observator cultural). Autor al volumului de publicistică şi critică literară Stabilizator de aromă (2016).